Autor: Livia Bătăiosu
De ce să ai prieteni zece sau mai mulți,
Când unul bun ar fi deajuns.
Din zece câți cu adevărat,
Când ai fost jos te-au ridicat?
Prietenă eu am doar una,
Din mulții ziși prieteni ce-am avut.
Ea a ramas când a-nceput furtuna,
Si soarele cu ea alături m-a gasit.
Când lacrimi și amărăciune,
Sufletu-i trist ii chinuiau,
Avea un umar de la mine.
Cu vorbe calde o mângâiam.
O palmă viața când mi-a dat,
Era acolo pentru mine.
Știam că brațele își va deschide,
S-alunge suferința, să m-aline.
În ani nu știu la număr câți,
Prietenia noastră a rezistat.
Și mă întreb: Unde-s ceilalți?
Toți au fugit când vântul s-a iscat.
Suntem legate-n rău dar și-n bine.
Știu bine că vei fi umărul meu,
Cum și al meu va fi mereu,
Un sprijin de nădejde pentru tine.
2 comentarii:
Cat de mult ma regasesc in poezia asta. De fapt, regasesc prietenia ce ma leaga cu cea mai buna prietena. In atatia ani, multi la numar, mi-a fost mereu alaturi.
Frumos.. :)
E atat de bine, de linistitor sa ai asemenea prieteni langa tine...:)
Trimiteți un comentariu