Autor: Livia Bătăiosu
Sunt Eu cu Mine, ne vorbim.
Eu întreb. Tot Eu răspund.
Eu și Eu ne sfătuim,
Doar pereții ne aud.
E atat de goală casa.
Chiar și muștele au fugit.
Tristă-n ramă-i și fereastra.
Totu-i singur și tăcut.
Negura tristeții vine,
Peste Eu și peste Mine.
Scot o vorbă și ecoul,
Sparge-n două golul.
Eu iau jumătate,
Mine ia cealaltă parte.
Împărțim ce nu există,
E un gol care persistă.
Mine-mi spune suspinând:
-*Fato! Tristă te mai văd.*
Eu mă mir și-i spun în gând:
-*Tu vorbești? Te văd plângând.*
Eu o iau pe Mine-n brațe,
S-o alint , s-o consolez.
Mine-i prinsă de tristețe.
Eu sunt singură , oftez.
Eu cu Mine ne avem,
Ne-am avut și în trecut.
Singure ne consolăm,
Triste cu un gol tacut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu