Ursul și veverița

Autor: Livia Bătăiosu

În pădure-n luminiș,
Stă un urs într-un tufiș,
Lâng-o tufă de mur copt
Supărat și plictisit…..

Mai departe-ntr-un alun,
Se agită o veveriță.
Parc-ar vrea si ea o mură,
De la urs oare să fure??

Se codește, se-nvârtește,
Des din pleoape ea clipește,
Jucăușă năzdrăvana,
O alună-i daruiește.

Cu ochi calzi , iscoditori,
Ursu-i dă apoi o mură.
O privește și se-ntreabă,
Cine-i mica roșcovană,
Ce tot umblă prin poiană?

Și atunci văzu codana,
Ochii blânzi scânteietori.
Și iși zise bucuroasă,
Ursu-i bun si iubitor.

E ciudat dar minunat,
Cum prieteni s-au legat.
Și-i găsești în luminiș,
Lângă mur într-un tufiș,
Veverița-i dă alune,
Ursul înapoi ei mure.

Prietene

Autor: Livia Bătăiosu

Prietene…îmi ești aproape,
Când umărul îmi cade greu,
Când funia flămândă stă și roade
Din gârbovitul spate al meu
Și cad cu gura în țărână,
Muscând pământ…din trupul tau.


Scrâșnești din dinți și muști nisipul,
Alături de-a mea gură plină,
Cu piatră amară, în ocară
Te poticnești și-nghiți veninul,
Ce-l împărțim frățește iar și iară.

Prietene…îmi ștergi sudoarea,
Nesfârșitelor dureri ce ochii îmi astupă,
Văz îmi ești și-mi ușurezi cărarea,
Când rău-n potere mă-nfruntă
Și sângerezi când lacrima-mi fierbinte,
Pe mână îți coboară, țepușe otrăvite.

Prietene…genunchii de-ți vor cade,
Ducând poveri nemăsurate,
Ia mâna mea, reazăm fie-ți ție,
Scut si hrană când ploaia va să vie.

Prietenei mele–GIGI-

Autor: Livia Bătăiosu

De ce să ai prieteni zece sau mai mulți,
Când unul bun ar fi deajuns.
Din zece câți cu adevărat,
Când ai fost jos te-au ridicat?

Prietenă eu am doar una,
Din mulții ziși prieteni ce-am avut.
Ea a ramas când a-nceput furtuna,
Si soarele cu ea alături m-a gasit.

Când lacrimi și amărăciune,
Sufletu-i trist ii chinuiau,
Avea un umar de la mine.
Cu vorbe calde o mângâiam.

O palmă viața când mi-a dat,
Era acolo pentru mine.
Știam că brațele își va deschide,
S-alunge suferința, să m-aline.

În ani nu știu la număr câți,
Prietenia noastră a rezistat.
Și mă întreb: Unde-s ceilalți?
Toți au fugit când vântul s-a iscat.

Suntem legate-n rău dar și-n bine.
Știu bine că vei fi umărul meu,
Cum și al meu va fi mereu,
Un sprijin de nădejde pentru tine.

Prieteni la bine

Autor: Livia Bătăiosu

*Indiferent ce, voi fi lângă tine*
*Orice ar fi, sunt cu tine*
Știm cu toții înca prea bine,
Puțini sunt cei ce vor ramane.

Mulți dintre ei sunt doar la bine,
Cu lingușiri stau aproape de tine,
Cu zâmbet mieros ,fără rușine,
Profită din plin fără rețineri.

Când răul apare rămâi doar cu vorbe,
Ce parcă le-auzi răsunând în ureche.
Te-ntrebi unde sunt, cu ce ai gresit,
Unde cu toții au dispărut?

Ipocrizia, minciuna limite nu au.
Mai bine singur decât cu perverșii.
Decât cu cei ce aproape îți erau,
Doar când soare aveai în calea vieții.

Prietenia curată e greu de găsit,
Dar și mai greu e de întreținut,
Pui suflet, inimă și dăruire
Fără s-aștepți în schimb mulțumire.

Țepoșii

Autor : Livia Bătăiosu

Un arici cam îngâmfat,
Pus pe șotii și distrat,
A ieșit de dimineață,
La plimbare prin verdeață
Și pe cine întâlnea,
El de zor tot înțepa.

Cum mergea nepăsător,
Întâlni o aricioaică.
Dar, în loc să-i dea binețe
Șugubățul o înțeapă.
Aricioaica e isteață
Și-l înhață.

Ace are hoțomana
Și-i întoarce vorba într-una.
Își găsi ariciul nașul.
Uite așa de dimineță,
Aricioaica îi aruncă,
Vorbe-n față.

O privește, o măsoară
Și își spuse într-o doară:
Oare-i acră și urâtă
Ori ceva vrea să ascundă?
Își dădu ariciul seama,
Că-i de treaba doamna.

A simțit ariciu-ndată
Că sub blana ei de ace,
Ea încearcă să se ascundă.
De-nțepat el s-a lăsat,
Vorba-n miere și-a schimbat,
Și-o salută.

Ea-l privește încurcată.
Să-i răspundă...sau să tacă?
Și îi spuse așa în treacăt:
-Ai noroc că-s educată.
Îi răspunde cu franchețe,
La binețe.

Veverița

Veverița

Autor: Livia Bătăiosu
Veverița-i supărată,
Că azi ursul n-a venit
Și e singură-n poiană,
Doar cu lupul cel bătrân.

Lupul mărăie. Pe labe
Botul și l-a tolănit.
Veveriței nu-i prea place
Că-i bătrân și ramolit.

Tot aleargă printre brazi,
O zări, vreun iepure
Prin tufișurile verzi,
Gata sa îl păruie.

Și sărind din pom în pom,
Să-și consume energia,
Îl strigă pe-al sau vecin,
Sa-și împarta bucuria.

Viezurele insă doarme
Sub un brad umbros,
N-are chef de șotioare,
E puțin morocănos.

Trista se-așeaza codana,
Lângă murul copt,
Ronțăind de zor aluna
Ce-o avea în șorț.

Se găndea ce-o fi cu ursul,
Că azi a lipsit:
O fi dat boala întrânsul,
Ori stă tolănit?

Stând pe gânduri în tăcere,
Auzi un mârâit.
Ursul cu un coș cu miere
Tocmai a sosit.

Și se-ncinse veselia,
Iar în poieniță.
Toți gustau acum din mierea
Dată-n dar de veveriță.