Autor: Livia Bătăiosu
Prietene…îmi ești aproape,
Când umărul îmi cade greu,
Când funia flămândă stă și roade
Din gârbovitul spate al meu
Și cad cu gura în țărână,
Muscând pământ…din trupul tau.
Scrâșnești din dinți și muști nisipul,
Alături de-a mea gură plină,
Cu piatră amară, în ocară
Te poticnești și-nghiți veninul,
Ce-l împărțim frățește iar și iară.
Prietene…îmi ștergi sudoarea,
Nesfârșitelor dureri ce ochii îmi astupă,
Văz îmi ești și-mi ușurezi cărarea,
Când rău-n potere mă-nfruntă
Și sângerezi când lacrima-mi fierbinte,
Pe mână îți coboară, țepușe otrăvite.
Prietene…genunchii de-ți vor cade,
Ducând poveri nemăsurate,
Ia mâna mea, reazăm fie-ți ție,
Scut si hrană când ploaia va să vie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu