Poienița
Sus pe munte la jumate,
Unde se răresc alunii,
Atârnată pe o pantă,
Poiența stă culcată,
Parcă e bătută-n cuie.
Înspre-n jos sunt veverițe,
Prin mesteceni și aluni.
Puțintel mai sus sunt brazii,
Ursul umblă printre ei.
In poiana iarba-i grasă,
Fragii stau cu burta-n sus,
Copți acum si pistruiați,
Atrag urșii cei flămânzi.
Gălbenelele prin iarba,
Valsuri fac și se dezmiardă.
Murele date-n răscopt,
Te atrag cu al lor miros.
Păsărele de tot felul,
Se aud cum ciripesc.
Deodata iși iau zborul.
Vulturi mari sus se rotesc.
Un brotac verde la soare,
Lenes doarme nici că-i pasa,
C-o furnică se strecoară,
Pe a lui piele alunecoasă.
O sopârlă în viteză,
Sperie un fluture,
Ce abia se așezase,
Pe un pui de brusture.
Într-o margine-i pârâul,
Susură curgând la vale.
El atrage o libelulă,
Obosită de plimbare.
Poienița-i gazdă bună,
Pentru mii de suflete.
Stă acolo atârnată,
Și te-asteaptă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu