Broscoiul

Autor: Livia Bătăiosu

Un broscoi se umflă-n gușă,
De-i sar negii de pe cap,
Ochii îi ies din orbite,
E nervos și supărat.

Că broscuța cea micuță,
Astăzi iar l-a refuzat,
Nu vrea să-i fie drăgută
Și l-a alungat.

Auzise bârfe-n lac.
Că broscoiul iar a dat,
Cu o broască din alt sat,
Simfonie intr-un parc.

- Nu mai face pe deșteptul,
Ai uitat unde ți-e locul?
Du-te la a ta cadână,
Unde ai stat o săptămană.

Pe broscoi l-au năpădit
Lacrimi grele. Zise umilit:
- Iartă-mă broscuță dragă,
Doar tu ești o floare rară.

Dar broscuta ii arată:
Drumul. Tare suparata,
Ea ii spune răspicat:
- N-am nevoie de-un stricat!

Și de-atunci seara pe lac,
Un broscoi ce spune*OAC,
- Te iubesc n-am ce să fac*.
Iar broscuța spune*IAC,
- Du-te unde ai umblat.