ARSITA

Autor : LIVIA BATAIOSU

Totu-i fierbinte si e ars,
Pamantu-i fiert de atata soare.
Toata suflarea s-a ascuns,
Pe unde a mai gasit racoare.

Arsita-i grea. De toropeala
Nici vantul nu poate s-adie.
O fi la umbra undeva ,cazut
La fel ca noi in acalmie.

Cu frunza rasucita, suferind.
Plantele-s triste si uscate.
Ar vrea si ele un loc mai bun,
Insa la soare-s condamnate.

Pamantul e brazdat de guri cascate,
Imdreptate inspre cer sperand,
Cu-n strop de apa sa le adape,
Sa simta pulsul, viata iar vibrand.

Dar soarelui nicicum nu-i pasa,
De rugi fierbinti ce se inalta.
Sulite de foc ne da pedeapsa,
Pentru nepasarea noastra.

De-ar fi macar un norisor,
Caci fara nor, de unde ploaie?
De soare poate s-au ascuns,
De apriga si crunta lui vapaie.

Cuptor e cerul si pamantul.
Sleiti fara puteri in agonie.
Ne frige aerul plamanul.
Cersim un strop de apa sa ne-nvie.