Arșița

Autor : Livia Bătăiosu

Totu-i fierbinte și e ars,
Pământu-i fiert de atâta soare.
Toată suflarea s-a ascuns,
Pe unde a mai găsit răcoare.

Arșița-i grea. De toropeală
Nici vântul nu poate s-adie,
O fi la umbră undeva ,căzut
La fel ca noi în acalmie.

Cu frunza rasucită, suferind.
Plantele-s triste și uscate.
Ar vrea și ele un loc mai bun,
Însă la soare-s condamnate.

Pământul e brăzdat de guri căscate,
Îndreptate înspre cer sperând,
Cu-n strop de apă să le adape,
Să simtă pulsul, viața iar vibrând.

Dar soarelui nicicum nu-i pasă,
De rugi fierbinți ce se înalță.
Sulițe de foc ne dă pedeapsă,
Pentru nepăsarea noastră.

De-ar fi macar un norisor,
Caci fara nor, de unde ploaie?
De soare poate s-au ascuns,
De apriga si crunta lui vapaie.

Cuptor e cerul si pamantul.
Sleiti fara puteri in agonie.
Ne frige aerul plamanul.
Cersim un strop de apa sa ne-nvie.