Viitura

Autor: Livia Bătăiosu

Puhoaie de apă ce-n zgomote vin,
Ducând dealul la vale, totul înghit.
Copacii sunt smulși, trântiți la pământ,
Aruncați peste case ce nu se mai văd.

Țipăt și groază se aude în vale,
Viitura cuprinde totul în cale.
Totul se zbate-n teroare și jale.
Pământul înghite animale și oameni.

În urmă rămâne malul mâzgos,
Oamenii luptă fără folos.
Îi caută-n ape pe cei dispăruți,
Spre cer îndreptând fierbinți rugăminți.

Cu furie cerul ne pedepsește,
C-am schilodit munții pe creste.
Zestrea lăsată am pângărit-o,
N-am avut grijă, nu am păstrat-o.

Regrete tardive din morminte mâloase,
Se aud din adâncuri tânguindu-se glasuri.
Disperarea și teama și-au spus cuvântul,
Ne-a îngenunchiat fără milă Pământul.