Ariciul

Autor : Livia Bătăiosu

În ghemotocul lui de ace
Se ascunde, vrea să pară rece,
Dar, sub acele zbârlite
E o inimă ce bate.

Și unde-i inimă-i caldură,
Chiar dacă dur el vrea să pară.
Degeaba-ncearcă să alunge
Pe oricine îl atinge.

Probabil el nu vrea să creadă
Că poți iubi și un arici.
Își folosește acu-n grabă,
Pe dușmani și pe amici.

Și trandafirul are spini
Și totuși este îndrăgit.
De ce să nu putem iubi
La fel de mult și un arici?

Dragostea ajunge la oricine,
Chiar și la cei cu țepi înveninați,
Îi îmbunează și în bine,
Îi schimbă pe cei înțepați.

Ariciul în esență-i bun,
Doar că se teme să arate.
Se ascunde-n blana lui zicând:
-Nu vreau nimic! Merge mai departe.

Și totuși vrea dar, stă ascuns,
Se crede chiar de nepătruns,
Rareori ariciu-și lasă garda jos,
Dar și atunci e ghem de ace veninos.