Autor: Livia Bătăiosu
Pe râul vieții un nufăr în derivă
Plutea pe valuri , fără țintă dus de vânt,
M-am aplecat…cu mâna tremurandă
L-am cules ușor, odor neprețuit.
Înfiorat de mâna-mi ce pufuĺ îi atinse,
Paloarea-n roz si-a preschimbat-o lin,
El s-a lăsat cules și dus în vise
Ce soarta i le-a dăruit, sublim..
Încetișor i-am șters tristețea,
Cu un sărut pe floarea-i albă,
Sărut ce mi-a adus speranța
Din roua ce-o purta ca salbă.
Apărută din neant,eram o mâna,
Ce vântul a oprit si valul despicat,
Eram ceva de care să se țină,
Cum eu de el m-am agățat.
Acum un nufăr port mereu cu mine,
Ce-mi parfumeaza viața, zilele pustii,
Căldura mea îi face bine
Când vântu’ apare-n zile arămii.
Un nufăr am cules, gingășia lumii,
Descoperit în zori în vitregia vieții.
Înconjurați de nuferi, duși de vânt
Pe al vieții val plutim nedespărțiți acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu