Autor : Livia Bătăiosu
Adu-ți aminte ce ți-am spus,
Că firu-ntins se poate rupe,
Iar nodu-n viață se va simte,
Oricât de bine tu l-ai prinde.
O haina ruptă , peticită
Nu va mai fi nicicând ca nouă.
Oricât de bine e cusută,
Se va vedea că-i ruptă-n două.
Cândva ți-am spus, adu-ți aminte,
Că pot ierta orice păcat,
Dar totul va rămâne-n minte,
Nimic din rău nu poate fi uitat.
O sticlă dac-o spargi și o lipești,
Ciobul din ea îl vei vedea mereu.
La fel și inima de-o nimicești,
Va sângera de răul tau.
Sufletul. Da. Sufletul de l-ai ranit,
Nicicând nu-l vei mai vindeca.
Oricât de mult el te-a iubit,
Va suferi…nu va uita.
Nu-mi cere mie acum să uit.
Adu-ți aminte c-ai greșit.
Ciobul mă taie, nodu-l simt.
Sufletu-i rece, l-ai rănit.
Adu-ți aminte….
Te pot ierta, nu pot să uit.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu