O clipă..

Autor:Livia Bătăiosu

Ecouri, pași,străbat aleea,
Ce șerpuia prin parcul amorțit,
Îndrăgostiții râd,prinși în iubirea
Ce-i legăna într-un sărut, visând.

O bancă moțăia la umbra
Unui copac, al cărui nume nu-l mai știu,
Iar sub copac un puf de păpădie,
Sta, zgribulit, înfrigurat de un decembrie târziu.

La doi pași depărtare înc-o păpădie
La fel de zgribulită sub același pom...
Ce-or căuta acum când iarna va să vie?
Se-ntreabă-ndragostiții, oprindu-se din drum.

Două mâini, două guri și două păpădii,
S-au contopit în clipa ce-i unise
Și s-au pierdut în zborul către cer,
În puful care atât îi bucurase.

Decembrie târziu...o bancă acum goală,
Căci mă ridic si plec încă zâmbind,
Am scris povestea pe o coală albă,
Ca puful ce m-a bucurat,visând.

Mi-e teamă..

Autor:Livia Bătăiosu

Mi-e teamă să-ți arăt iubirea
Și patima ce arde-n gând,
Ea, te-ar răni,ți-ar înnopta privirea
Și ți-aș ucide zorii,doar, iubind.

Mi-e teamă să-ți arăt și dorul,
Ce urlă ca o fiară-n mine,
Cu ghiare trage de zăvorul
Ce-l ține-ncătușat...de tine.

Mi-e teamă să las mângâierea,
Să lunece pe trupul tău,
Sub mâna mea ți-ar arde pielea
Și-ai sângera,iubitul meu, cum eu...

Mi-e teamă să îmi las sărutul,
Să cadă peste gura-ți însetată,
Să nu-ți sorb răsuflarea iar sfârșitul,
Să ți-l aduc iubind...nevinovată.

Un pumn de fulgi

Mănunchi de puf răpit din iarnă,
Un pumn de stele , mititele,
Ce-mi cântă-n noapte serenade,
Iubiri cu iz de sânziene.

Iubiri eterne ca și iarna,
Din care azi mi-ai daruit,
Un pumn de fulgi în care toamna,
Cu moliciune s-a topit.

Să-mi spună doru-ți i-ai trimis,
Ce-n friguri inima-ți străbate,
Că mă iubești cum doar în vis,
Găsești iubiri fără de moarte.

Un pumn de fulgi...puf de ninsoare,
Azi m-au cuprins și mi-au soptit,
Să nu mai plang, să am răbdare,
Că vei veni in dar cu-n...fulg.

Autor:Livia Bătăiosu

Ascult tăcerea.

autor:Livia Bătăiosu

Ascult tăcerea din unghere,
Ascult si-a dorului furtună,
Ce bate-n geamul care cerne,
Figuri și glasuri fără gură.

Respir pe noaptea-i din oglindă
Și-n aburi desenez un nume,
Ce se transformă în enigmă,
Sub degetul ce lasă urme....

Tăcerea semnelor mă strigă,
Plângând sub greutatea mâinii mele,
Ce lunecă în jos, dorind să șteargă,
Un chip tăcut...a sa enigmă.

Ascult tăcerea din unghere,
Privesc tăcerea-n ceața albă,
Pe sticla care încă cerne,
O lacrimă tacuta, fără vlagă.

Odată cu ploaia..

Autor: Livia Bătăiosu

Ai cazut ca o ploaie de mai,
Peste mine.
Scuturând odată cu florile de cireș ,
Iubirea ta.
Cunună de flori mi-ai pus
Pe creștet,
Mireasmă de mai,
In inima mea.


Mi-ai îmbrăcat trupul,
Cu praful rânced,
Ridicat, apoi,
Căzut peste mine,
Te-am respirat cu sufletul,
Plină de tine,
Ma regăsesc, acum,
În ploaia din mine.


Ai căzut peste mine,
Odată cu ploaia....

Pe sub gene..

Autor: Livia Bătăiosu

Pe sub geana dimineții,
Se strecoară un sărut,
In căderea lui ghidușul,
Atingându-mi al meu trup.

Se foiește-n sus și-n jos,
Căutând cu frenezie,
Adormita-mi gură care,
Doar visează c-o să vie.

Pe sub geana dimineții,
Se strecoară un sărut,
Să-mi alunge visu-n care,
Genele mi-au lăcrimat
Și-n cădere jucăușul,
Sufletul mi-a sărutat.

Stropi de dor

Autor:Livia Bătăiosu

Plouă în sufletul meu,
Dorul tău mă lovește,
Mă strigă,
Mă târăște spre abisul
În care, tu, ești pierdut,
Biciuit cu sete
De ploaia din inima mea.

Picură din ochii mei,
O ploaie fierbinte,
Iubirea ta...
Oprindu-se pe buzele tale
Ce-mi mângâie,
Iubirea mea...

Stropi...
De apă, de speranța, de iubire,
Contopiți în ochii mei,
În inima ta, în sufletul meu.
Plouă...cu stropi de dor.

Ca să ajung la tine...

autor:Livia Bătăiosu

Am sfâșiat cerul

Până mi-au sângerat mâinile,
Am sfredelit pământul
Cu lacrimile mele,
Până mi-au secat ochii,
Am întors marea pe dos,
Până luna și soarele
S-au înecat în ea,
Ca să ajung la tine...

Am stins vulcanii,
Cu tălpile goale
Și-am sorbit cenușa
Cu buzele-mi arse de sete,
Am oprit fulgerul,
Cu zvâcnirea inimii mele,
Cu sufletul am stins furtunile rele,
Ca să ajung la tine...

Acum am ajuns...
Stăm față in față, inerți,
Opriți de un gând,
Ce nu va fi învins
Decât de un surâs,
Surâsul primăverii din noi...

De-ai fi...

autor: Livia Bătăiosu

De-ai fi, aici...
Pentru o zi.
Iubitul meu, ți-aș spune,
Că dorm gândind la tine,
Că somnu-mi este greu, de nedescris,
Ca visul ce coboară catre tine.

De-ai fi, aici...
Iubitul meu,
Pentru o zi,
Ți-aș spune ca nu pot uita sărutul,
Ce l-ai lăsat să zburde
Pe buze rozalii,
Că-l caut, că-l aștept....
E ca și cum ai fi...
Iubitul meu...
Pentru o zi în care
S-a născut Eternitatea
De-ai fi...

Se scurge cerul..

Autor: Livia Bătăiosu

Mi se scurge cerul printre degete
Și fulgere-mi coboară către ochi,
Mă risipesc în luna care geme,
În tunet mor si-apoi mă-ntorc.

Mă-ntorc in firele de iarbă,
Ce-mi șerpuiesc pe trupu-mi vlăguit
Și plâng...în friguri care îmi răstoarnă
Tot cerul peste mine, însă, tac.

Tac, căci vorbele-mi sunt goale
Și nu aș ști să spun decât atât:
*Mi-e dor*, cuvinte grele, arzătoare
Ce-n flăcări cerul mi l-au aruncat.

Îl țin în mâini, nisip fierbinte
Ori lavă ce va deveni doar, praf.
Eu, stau, privesc, ascult cuminte,
Cum mi se scurge cerul...tac.

Două pete

Autor:Livia Bătăiosu

Timpul dintre noi se dilată
Și ne strivește,
Transformându-ne in două pete
Lățite pe zidul asteptării,
Doi poli ce caută cu disperare
O potecă spre un punct
Unde timpul se comprimă,
Dispare, strivit de dorința revederii.

Dorintă cu trup de liană
Ce se unduie
Între cele două puncte,
Nepasându-i de timp, șerpuiește,
Biciuind două suflete sufocate
De greutatea timpului,
De lipsa lui,
Doi poli ce-și doresc aceeași lună,
Același soare și același cer.

Două pete, același vis:
Abisul să-l înfrunte ținându-se de mână,
Fără să le pese că timpul
Se dilată...se comprimă...

File..

autor: Livia Bătăiosu

Nu mă poți închide
Ca pe o carte
Și apoi deschide
Când inima ți-o cere,
Nu mă poți scrie,
Apoi șterge
Doar pentru că scenariul
Nu-ți face plăcere.

Nu mă poți rasfoi
Ca pe o carte,
Înainte, înapoi...
Cautând ceva
Ce nu a fost scris,
Ceva ce nu există.

Nu poți fi autorul
Unui volum scris
Dinainte de a te naște tu,
Tu poți doar...
Citi...

Am să adorm

Autor:Livia Bătăiosu

Am să adorm în alintul unui sărut plin de dor,
Căldura mâinilor tale îmi va răsfira părul,
Cum visul se unduie în șoapta nopților,
Împletind vis, iubire , stele și nor.

Am să mă las purtată pe brațe spre cer,
Într-un zbor nesfârșit spre buzele tale,
Să-mi strivesc inima de stele ce pier
În sufletu-mi ars de raze-petale.


Am să adorm spunându-ți pe nume,
Cuprinsă de tine, cuprinsă în tine,
Ca într-un leagăn, în brațele tale
Voi tresări....în somnul ce vine.

Priviri îngemănate

autor:Livia Bătăiosu

Adorm cu lacrimi în ochi. lacrimi de dor,
Ca umbrele pe ziduri, lunecă ușor,
Se unduie și curg pe fața-mi pământie,
Lumina lumânării pare că le-nvie.

Umbre ce prind viață, se-ntind și se înalță,
Să-mi ascundă ochii, să-mi ascundă chipul,
Geana îmi tresaltă și-n izvor se scaldă,
Gustând iar din chinul amar ca pelinul.

Dar, din lacrimi în lumina lunii,
Se vor naște stele care vor surâde,
Lacrimile-n dansuri se vor întâlni,
Pe-ale noastre trupuri...lanțuri-vii...

Și se vor cuprinde până vor dispare,
Cum dispare umbra fără lumânare,
Vor lăsa surâs pe fețe-nviorate,
In bătăi de gene, priviri îngemănate.

Oare?

Autor:Livia Bătaiosu

Ți-a spus oare vântul
Că pe buze-mi plânge dorul?
Peste gura-mi el, flămândul
Și-a răsfrânt în treacăt zborul
Mistuind cuvânt tăcut,
Ce în lacrimi l-am pierdut.


Ploaia oare ți-a vorbit,
Despre ochi-mi istoviți
Ce te caută mereu?
Printre picuri am lasat
Lacrimi , dor si gând curat
Să se piardă în neant.


Luna oare ți-a șoptit,
Cum din gene s-au născut,
Stele albe si iubire
Ce din vis curgeau spre tine,
Să te-aducă-n al meu vis?
Ți-a vorbit, oare ți-a spus?

Mărţişor pentru tine

autor Danco

Dăruita de danco în 2008.

Ți-aș oferi ceva frumos,
Dar să-mpachetez nu pot,
Nici visul, nici iubirea
Și cu neputință mi-e,
Paradisul să-ți aduc,
Chiar de-aș vrea cu adevarat,
Să ți-l întind, ca pe-un buchet,
De sărutări, sub valsul serii.

Dar am să te îmbrațișez,
Și-am să-ți șoptesc că îți doresc,
Să te înalți pe aripi de speranță
Și să nu te îndoiești nicicând,
Că iubirea-ți va dispare,
Căci este ca un ghiocel,
Ce va înflori mereu
Și în piept, eu ți-l voi prinde.

*

Iubire dementă

Autor:Livia Bătăiosu

Iubirea e o glumă ce naște lacrimi,
Prin care viața se scurge strop cu strop,
Ca un burete suge vlaga
Sufletului ce-a râvnit al său joc.

Lacrimi de bucurie transfigurate-n grimase,
Râs de nebuni, priviri de demenți,
Fețe ce-au fost, acum livide si trase,
O lume de zombi, trupuri-pământ.

O glumă banală spusă-n cuvinte,
La fel de nebune ca cel ce le crede,
Nu există iubire, există doar lacrimi
Si râs de durere a celor în patimi.

Priviți la voi!

Autor: Livia Bătăiosu

Aș vrea să strig
Dar glasul mi s-a stins,
Fiori de moarte m-au cuprins,
Sunt prinsă făra de scăpare
În lanțul deznădejdii
Care doare....doare tare.

În cap am voci, cuvinte fără noimă,
Cum c-am făcut sau n-am făcut ce trebuia.
Le-aș spune să ridice piatra
Și dacă-s puri să mă lovească,
De nu. lasați-mă așa!!.

Ce nu-nțeleg și n-am putut a înțelege:
De ce vorbesc despre ce simt,
De ce vorbesc în al meu nume
Fără să știe, să cunoască al meu simtământ?
Le-aș spune să citească-n al lor suflet
Și-apoi să judece pe alții de cum sunt.

Imense goluri...

Autor: Livia Bătăiosu

M-ai părăsit...
-De ce n-ai face-o?
Toți au făcut la fel și-o vor mai face,
Suflete reci si fără nume,
Imense goluri, imense dume...

M-ai alungat...
De ce n-ai face-o?
Nu poți simți, nu poți pătrunde
În tainele lăsate-n lume,
Suflete reci si fără nume,
Imense goluri, imense dume...

Am să regret...
De ce n-aș face-o?
Când văd deșărtăciunea cum renaște,
Născând iubiri fara de aștri,
Suflete reci si fără nume,
Imense goluri, imense dume...

Un înger între îngeri

22.O1.2008

Autor: danco
Daruita de danco in 2008

Un înger, printre îngeri,
Ne vegheaza acum...zâmbind,
De-acolo din imbrățisarea fericirii
Și ne iubește, ca nicicând.

Strălucește în fiecare iarnă,
În ziua cand ne face-un semn,
Că e mai bine acum, acolo
Și ne iubește, ca nicicând.

Îl simt și eu, e și al meu,
M-a înteles ce am în suflet,
Un colț de zâmbet imi trimite - ca o rază,
Și ne iubește, ca nicicând.

Și te iubim și noi,
Pe tine,înger între îngeri,
Și te simțim cum ne veghezi,
Și îti putem acuma spune,
Cat te iubim și ne lipsești.

10

Un înger se coboară

Autor: Livia Bătăiosu

În memoria fiicei mele, 

Ana-Criistina

În fiecare an, în fiecare iarnă,
Un înger se coboară la casuța lui,
Răsare ca o flore-n primăvară,
Un suflet care-a fost și-acuma nu-i.

Un crin amestecat cu fulgii de zăpadă
Dansând al vieții bun rămas,
O flore-n amintirea dimineții,
Un zâmbet pur zarit azi prin nameți.

O lacrimă de dor, o floare către tine
Înger călător, suflet de copil.
Rămas adânc în amintire,
Nu vei muri oricâte ierni ar da ocol.

Un scâncet azi aud in viscol,
Zăresc în norul de zapadă
Un înger ce coboară-n vântul,
Ce-l lasă în casuța caldă.

Trăiesc aceeași zi în fiecare iarnă
Cănd brațul cu ardore mi-l deschid,
Te strâng la piept.O, floare dragă!!
În gând si-n suflet te cuprind.
11

$

Colț de noapte

autor:Livia Bătăiosu

Printr-un colț de geam stingher,
Noaptea se așterne,
Strecurând în vălătuci,
Negru-i ca de tuci.

O zănatica lumina
Coboară spre drum,
Felinar ori lumânare;
Ce topește smoala-n zare,
Lasând dâră, fum.

Luna și-a mijit și ea,
Fața-i pală ca de nea,
Zâmbetul i-a înghețat,
Parcă-i prins ori aninat,
Pe un bulgăre
Ce stă să se scuture.

O steluță argintie,
Sparge noaptea pământie,
Jucăușă, fără țintă,
Pași sfioși si făra ritm...
Nu-i steluță,
E un fulg!

Rânjetul tăcerii

Autor: Livia Bătăiosu


Ascultă! E țipătul singuratații mele,
Ce vrea să sfarme a trupului tăcere,
Ce înconjoară totu-n decădere,
Cu rânjetu-i hidos plin de plăcere.

O voce caldă se aude-n depărtare,
Vrând să mă smulgă parcă din recea încleștare,
Cu moliciune-mi spune:*Sunt cu tine,
Însă, privesc...*Nu-i nimeni langă mine.


Mă zbat să scap din brațele-i cu gheare,
Alerg spre vocea caldă a cărei chemare,
Mă-mbie s-o-nsoțesc și s-o-mbrățișez.
Nu pot să o ajung, nu pot să o urmez.

Împietrită sunt, țipătul îmi seacă,
Tăcerea mă simte, fața și-o arată,
A stins glasul blând ce mi-a pătruns în suflet
Și-a rămas tăcerea cu hidosu-i rânjet.

Și ninge...

Autor:Livia Bătăiosu

Ninge....
Fulg după fulg se așterne,
De parcă ar vrea sa mă îmbrace in blândețea lor,
Să mă acopere în puf, să mă amorțească,
O dulce acalamie,
Puf si gheață.

Dacă aș fi fost o frunză
Eram de mult oblojită
De mângâierea lor.

Mă așez....
Mă fac una cu pământul
Și aștept...

Micuții jucăuși mi se topesc pe față
Și mă gândesc...
Dacă nu aveam suflet,
Acum aș fi fost printre ei,
Aș fi fost o frunză sau o piatră,
Aș fi fost orice, numai eu nu...

Trupu-mi ia forma unui morman de zapadă,
Mi-e teamă să respir,
Mi-e teamă să nu devin iar eu.

Sunt una cu pământul,
Sunt fulg de nea...
Și ninge....

13

S-a prăbușit cerul

autor:Livia Bătăiosu

S-a prăubușit cerul peste mine,
Stelele plâng pe pământ,
Se zvârcolesc ca inima ce ține
Strâns un luceafăr...
Și se sting...

Se sting sub lacrimile mele,
Suflet rănit, neliniștit,
Cândva, ardea pe cerul plin custele,
Cer ce azi s-a prabușit.

Nu mai am cer, nu mai am stele,
Toate s-au stins, toate-au murit,
Mai am doar, lacrimile grele
Ce se adună pe pamant.

Înot în lacul lacrimilor mele,
Lovită în neștire de stelele ce mor,
Las cerul să cadă peste ele,
Să-năbușe durerea, iubirea și-al meu dor.