În palma iernii

autor: Livia Bătăiosu

M-am strecurat în palma iernii,
Pe pat de fulgi să-mi odihnesc suflarea,
Să-ngheț în geruri ceasul vremii,
În viscol să-mi aștern durerea.

Ușor mi-am sprijinit o tâmplă,
Pe un sărut de crivăț ostoit,
Iar ochii mi i-am pus drept țintă,
Sloiului ce tocmai m-a lovit.

Mătasea rece mâinile-mi îmbracă,
Nu pot mișca, respir doar fulgi de nea,
Întinsă stau pe pat de promoroacă,
Ce-i viu în mine, e doar, lacrima.

Curând va fi si ea doar o steluță,
În care luna se va oglindi,
În palma iernii voi fi cub de gheață,
Pe pat de fulgi veșnic voi dormi.

Și ninge...

Autor:Livia Bătăiosu

Ninge....
Fulg după fulg se așterne,
De parcă ar vrea sa mă îmbrace în blândețea lor,
Să mă acopere în puf, să mă amorțească,
O dulce acalamie,
Puf și gheață.

Dacă aș fi fost o frunză
Eram de mult oblojită
De mângâierea lor.

Mă așez....
Mă fac una cu pământul
Și aștept...

Micuții jucăuși mi se topesc pe față
Și mă gândesc...
Dacă nu aveam suflet,
Acum aș fi fost printre ei,
Aș fi fost o frunză sau o piatră,
Aș fi fost orice, numai eu nu...

Trupu-mi ia forma unui morman de zapadă,
Mi-e teamă să respir,
Mi-e teamă să nu devin iar eu.

Sunt una cu pământul,
Sunt fulg de nea...
Și ninge....

Iarna jucăușă

Autor:Livia Bătăiosu

Vănt tăios și fulgi de nea
Cu parfum de iarnă aleasă,
Bat de zor pe casa mea.
Vine iarna cea geroasă.

Se strecoară peste tot,
Cu hăinuța ei cea albă.
Ne îmbracă în omăt,
Ne ascunde-n roba dalbă.

Obrajorii ni-i îngheață,
Nasu-i roșu ca și focul.
Dansuri vii răsar pe gheață,
Veselie-i în tot locul.

Săniuțe care zburdă,
Ce alunecă pe coastă
Și copii ce se-aburcă
Cu un râs sleit pe față.

Bulgări zboară printre fulgi,
Nimerind câte-un nasuc,
Prinși de-al iernii vălătuc
Se trezesc ades pe brânci.

Morcov între doi tăciuni,
Cu o oală-n loc de basc,
Omul de zăpadă râde,
De copii ce-o pățesc.

Înă iarna-i jucăusă,
Chiar de-i rece în manușă,
Ne tot cheamă prin zăpadă,
Strălucind în haina albă.

*

$

Iarna

Autor:Livia Bătăiosu


E iarnă. Afară e pădurea,
Copacii falnici gem sub vânt.
Eu ii aud ,aș vrea să-i strig,
Le ințeleg durerea.Plâng….
Pe-un ochi de geam abia-i zăresc,
Iși unduie coroana.
Tot ninge, ninge ca-n povești,
Zăpada le e haina.

Mă uit din nou. E liniște acum,
Pe cer a aparut și Luna,
Tronează cu lumina ei,
Ea mângâie natura.
Un răsărit plin de lumină,
Ce ger! Necruțător cu mii de ace,
Înțeapă tot, soarele pe cer,
E rece. Stralucește și îngheață.

Mii de lumini are zapada,
Steluțe mici, mii de culori.
O pătură de licurici,
Îmbracă munții îmbietor.

Și brazii falnici verzi cândva,
Acum sunt albi parcă bătrâni,
Purtând pe brațe ,încovoiați
Omătul alb plin de lumini.

Mă uit la cer și la pământ.
Eu sunt nimic în univers,
Dar bradu-mi spune că greșesc,
Orice ființă are preț.

Fluturi albi

Autor:Livia Bătăiosu

Fulgi de nea ce trec în turmă,
Duși de vânt peste pământ,
Împletesc a iernii haină,
Scilpitoare, pur veșmânt.

Fluturi albi pe crengi golașe,
Se așează-nfrigurați,
Pomii dorm in blăni pufoase,
Pan’ la poale îmbrăcați.

Viscol…vârtecușuri șuierânde,
Cuiburi albe, călătoare,
Spulberă ori tot cuprinde,
În vârtejul de ninsoare.

Spumă albă se adună, se destramă,
Pe la colțuri sau aleargă,
Pe câmpia astăzi parcă nesfârșită,
Cum e marea înspumată și neliniștită.

Munți-troiene peste noapte apăruți,
Strajuiesc ai dimineții zori,
Cu bărbi albe ca batrânii înțelepți,
Stau la sfat ținând piept recilor ninsori.

Vântu’ alergă printre fluturi,
Culegând flori de cireș,
Spulberându-le-n ținuturi,
Croșetând al iernii preș.

Florile iernii

Autor:Livia Bătăiosu

Fulgi de nea mă cheamă afară,
Să le simt sărutul rece de mătase.
Am s-adun în palma-mi caldă
Vii steluțe de ger arse.

Mici, pufoși mi se așează peste pleoape,
Peste fața-mi ce așteaptă,
În atingeri, îmi vibreză-n șoapte
Gura ce se lasă de ei sarutată.

Puf de nor, steluțe călăoare,
Ce se joacă-n păru-mi plin de floare,
Floarea iernii ce-mi împodobește
Zâmbetul, hoinar pe buze-mi poposește.

Geru-nțepător mă alungă-n casă,
Lângă vatra caldă…povești se aștern,
Ca troienele în viscol și…miroase,
A brad verde și a ceai de mușețel.

Lemnul sfârâie, trosnește,
Ochii cad greoi pe-obrajii
Rumeni ca bujorii din poveste,
Înfloritț și povestiți de guri măiestre.

Soare cu dinți

Autor :Livia Bătăiosu

Steluțe vii se joacă-n dimineață,
Pământul strălucește-n razele de soare,
Lumini se-aprind în pătura de gheață
Și-n crengile împodobite de ninsoare.

Tărâm de basm ori colț de rai s-așterne,
În fața ochilor ce-n luminițe vii,
Privesc uimiți cum străluceste totul,
Aici și-n zările albastre-pământii.


Ramuri învelite-n promoroacă,
Se mișcă-ncet sub vântul cel tăios,
Lovindu-se-ntre ele la cer se ridică,
Un clinchet cristalin, râs de copil voios.

Soarele rotund, roșu ca și focul,
Zâmbește larg și-arata dinții
Ce mușcă și cuprinde in ger totul.
S-anfrățit cu vântul, stă și chicotește.

Se joacă pe-ndelete printre fulgi de nea,
Pe năsucuri roșii și ochi înlăcrimați,
Înțepând ușor obraji de catifea,
Ce zămbesc voioși chiar dacă-s înghețați.

20

Un fulg de nea

Autor: Livia Bătăiosu

Un fulg de nea ce-a străbătut,
Drumul prin nori purtat de vânt.
L-am prins in palmă să-l sarut
Dar,s-a topit și a murit.

M-am întristat să văd cum moare,
Acea steluță albă, zburătoare,
Ce aducea lucirea soarelui răsare
Și răcoarea lunii cu a ei paloare.

Avea albul-albăstrui, culoarea cerului senin,
Puful norului, ce se mișcă-n vânt armonios,
Puritatea gândului, purta un semn divin,
În trupul lui firav și mlădios.

În palmă aveam acum un picure de apă,
Scurgându-se usor pe mâna mea curbată.
El va ajunge în pământul înghețat,
Apoi mâine iar, fulg de vânt purtat.

Bătrâna iarnă

Autor: Livia Bătăiosu

Bătrâna iarnă albă toată,
Cosița-și împletește cu zapadă,
Se sprijină în țurțuri înfruntând troiene,
N-o doboară vântul, nu-i pasă de vreme.

Fulgi de nea trena-i poartă,
Viscolu-i săruta fața-i rece, albă,
Ochii și-i ascunde pe sub promoroacă,
Cremene e locul ce picioru-i calcă.

Sub vraja albă nemișcat e totul,
Răsuflarea-i rece îngheață și focul,
Flori de gheață si-a prins in cunună,
Culese de iarnă din a sa gradină.

Gradinar e vântul care o dezmiardă,
Cu steluțe vii și fulgi de zapadă,
Mângâind ușor trupu-i amorțit,
Îngreunat de vreme dar neobosit.

Zori de iarnă

Autor: Livia Bătăiosu

O căsuță rătăcită,
Printre munți ce se ridică,
Din troiene de zăpadă,
Ei țin cerul să nu cadă
Peste casa mică, albă.

O lumină jucăușă,
Se strecoara pe fereastră,
Roșiatică zâmbește
Râului ce odihnește,
Sub crusta de gheață.

Soarele la răsărit,
Doar o rază a ițit,
Ce se joaca în steluțe
Pe omăt și pe hăinuțe…
El răsare-ncet, timid,
Poposind în nori mai mult.

Pomii-n cremene-s făcuți,
S-ar juca da-s dezbrăcați.
Cum sa plece pe cărare
Când omătu-i mult prea mare?

Doar, pivesc cu mare jind
La lumina pâlpâind,
Ce se joacă-n luminițe
Pe corola iernii prinse.