O zi mohorâtă

Autor:Livia Bătăiosu

O zi mohorâtă și cenușie.
Păsări nu cântă , vânt nu adie.
Soarele-n colț stă atârnat,
Învelit de un nor, întunecat.

Fumuriu este totul și fără vlagă,
Florile-s triste și vor să șteargă,
Lacrima lor c-o frunză moartă,
Care-n cădere de ele se agață.

Salcia plânge cu crengi alungite.
Frunzele pale si prea inerte,
Ajung în lacul și el adormit,
Ce susur nu are și nici clipocit.

Un greiere sare dar, negrul lui,
Mai multă tristețe dă ochiului.
E melancolic și deprimat.
Nu are chef nici de cântat.

Păsări nu sunt ,nici ciripit.
În cuib cu puii au ațipit.
Ce liniste grea , apăsătoare,
Totul e sumbru, fără vigoare.

În amurg

Autor:Livia Bătăiosu

Se așterne amurgul și ceața se lasă,
Peste câmpuriși văi ca o patură groasă.
Îmbracă copiii ce încă la joacă,
N-au obosit, sunt cârduri la poartă.

Din laptele alb se aud încă glasuri,
De parc-ar vorbi ceața lăptoasă,
Ce-a pus stăpânire până în ceruri,
Cu abur și apă înecăcioasă.

Vântul adie și-o risipește,
Din nou ceru-n amurg strălucește.
Stele și nori întunecați,
Încet se așează pe cer răsfirați.

Alunecă totul din amurg către noapte
Și fiarele nopții încep să se arate.
Lumina-i cuprinsa de-ntuneric treptat
Care, se așează cu negrul său mat.

Amurgul sfârșește în noaptea adâncă,
Când luna-i pe cer, cucuvelele cântă.
De negura nopții când totu-i cuprins,
Amurgul se lasă pe aripi de vis.

O zi proastă

Autor:Livia Bătăiosu
N-am dormit deloc,
Nici de mâncat nu am putut
Și plouă afară tare, plouă peste tot.
Eu…bine nu mă simt.

Ploaia mă apasă,
Pe suflet ca o piatră grea.
Tristețea mă sufocă,
Sporește starea rea.

Îmi vin amintiri,
Nu prea bune nici plăcute.
Îmi vine rău sa plâng,
Dar mă abțin, stau pe tăcute.

Am palpitații…
Asta-i inima.
Oare ce-o mai vrea?
Cred că știu dar, n-am să spun.

Ah!...și capul ce mă doare.
Parcă-s o epavă.
Nu am chef de nimeni,
Nici măcar de mine.

Unii ma stresează,
Cu Salam si Guță.
Aș fugi de acasă.
Ufff!...mă agasează.

Nimeni nu intreabă,
De persoana mea.
Astăzi sunt ,cred,nevăzută,
Nimeni nu mă vrea.

Si de ce m-ar vrea?
Asta-i întrebarea cheie.
Eu, nu am răspuns la ea.
Ma doare si măseaua.
Iar m-am enervat….
Hai că am plecat..!!!

În adiere…

Autor:Livia Bătăiosu

În adiere azi mi-am găsit alinarea,
Am închis ochii și i-am simțit sărutul.
Fiori reci și calzi mi-au atins obrazul,
Cu săruturi reci in trecerea lui vântul.

Eram cuprinsă în îmbrățișarea rece,
Ce-mi cuprindea trupul și privirea.
În adiere azi mi-am găsit alinarea
Și-n lacrima căzuta în tăcere.

M-am lăsat purtată pe aripi de vânt,
Vântul să-mi șteargă suspinul în treacăt,
Să-i simt alinarea, să-i fur adierea,
Să mă ducă cu ea, să-mi găsesc mângâierea.
În adiere azi mi-am găsit alinarea….

O ! Noapte….

Autor :Livia Bătăiosu

O ! Noapte ce în veșmânt m-acoperi,
Frâu liber dai, izvoare curgatoare
Ce îmi inundă trupul în adâncuri,
Cu visuri și gândiri îmbietoare.

Cuvinte…șoapte-n inimă pătrunse,
Trăiri ascunse-n salba luminoasă,
Pe aripile tale zburdă și aprinse,
Se pierd zburând prin haina-ntunecoasă.

Alină-mi sufletul ce rătăcește,
Printre stele și luceferi căutănd
Liniște…împlinirea ce-i lipsește.
Dăruiește-i! Că-l văd rătăcind.

O! Noapte…arată-mi calea către izbăvire,
Cu darul tău acoperă-mi privirea,
În mâna-ntinsă vreau sa țin trăirea,
Să-mi simt destinul,sa-mi ating menirea.

Și i du-mă către cele neguri,
Unde lumina mă așteaptă.
Ascunde-ma în zări și visuri,
Să pot păși spre lumea căutată.

Imi rupi inima

Autor:Livia Bătăiosu

Îmi rupi inima.
Rămâi! Nu pleca!
Nu-mi vezi lacrima?
E suferința mea.

Ești tot ce am,
Tot ce am nevoie.
Încă n-ai aflat?
Ești a mea scânteie.

Ești inima mea,
Sufletul meu scump
Dacă vei pleca,
Dorul cum îl frang?

Rămâi încă o clipă
Pentru eternitate.
Lasă-mi o portiță,
Către libertate.

Libertate spre tine.
Nu pleca! Nu te ascunde!
Spune-mi că mâine,
Îmi vei surâde.

Lasă-mi universùl,
Creat doar de noi.
Trăiește visul,
Trăiește-l în doi.

OCHII-oglinda sufletului

Autor:Livia Bătăiosu


Ochii nu mint, ei nu te-ascund,
Oglinda sufletului sunt.
Și poți afla-n lucirea lor,
Trăirea ta ,trăirea lor.

Tu negreșit esti fericit,
Când strălucesc și-s plini de viață.
Un ochi înlăcrimat ți-arată,
Durerea care-n ei o poartă.

Și de-s umbriți fără lucire,
Sufletul tău este pierdut,
De îndoieli și de durere,
De deznădejdea din trecut.

Privirea crunta,înțepata,
O au tiranii, oameni rai.
Cu-n zâmbet fals, gura crispată,
Nu pot ascunde ce simt ei.

Invidia o afli-ntotdeauna,
În ochi pieziși lingușitori.
La mincinosi dulce-i privirea,
Ca mierea-n lașitatea lor.


Mai sunt si ochii împietriți,
De groază și de spaimă,
De sticlă e privirea lor,
Sunt nemișcați și plini de teamă.
Cei plini de har si dăruire,
Au ochii calzi, iubirea lor,
O vezi în ochi, a lor blândețe,
E peste tot pe chipul lor.

Sunt și priviri întrebătoare,
Ochi curioși, cercetători.
Vei mai afla ochi în visare,
Ce sunt pierduți în lumea lor
Nu poți ascunde nici mima,
Vreun sentiment interior,
Ei te vor spune, vor trăda.
De gura spune altceva.