Iubire dementă

Autor:Livia Bătăiosu

Iubirea e o glumă ce naște lacrimi,
Prin care viața se scurge strop cu strop,
Ca un burete suge vlaga
Sufletului ce-a râvnit al său joc.

Lacrimi de bucurie transfigurate-n grimase,
Râs de nebuni, priviri de demenți,
Fețe ce-au fost, acum livide si trase,
O lume de zombi, trupuri-pământ.

O glumă banală spusă-n cuvinte,
La fel de nebune ca cel ce le crede,
Nu există iubire, există doar lacrimi
Si râs de durere a celor în patimi.

Priviți la voi!

Autor: Livia Bătăiosu

Aș vrea să strig
Dar glasul mi s-a stins,
Fiori de moarte m-au cuprins,
Sunt prinsă făra de scăpare
În lanțul deznădejdii
Care doare....doare tare.

În cap am voci, cuvinte fără noimă,
Cum c-am făcut sau n-am făcut ce trebuia.
Le-aș spune să ridice piatra
Și dacă-s puri să mă lovească,
De nu. lasați-mă așa!!.

Ce nu-nțeleg și n-am putut a înțelege:
De ce vorbesc despre ce simt,
De ce vorbesc în al meu nume
Fără să știe, să cunoască al meu simtământ?
Le-aș spune să citească-n al lor suflet
Și-apoi să judece pe alții de cum sunt.

Imense goluri...

Autor: Livia Bătăiosu

M-ai părăsit...
-De ce n-ai face-o?
Toți au făcut la fel și-o vor mai face,
Suflete reci si fără nume,
Imense goluri, imense dume...

M-ai alungat...
De ce n-ai face-o?
Nu poți simți, nu poți pătrunde
În tainele lăsate-n lume,
Suflete reci si fără nume,
Imense goluri, imense dume...

Am să regret...
De ce n-aș face-o?
Când văd deșărtăciunea cum renaște,
Născând iubiri fara de aștri,
Suflete reci si fără nume,
Imense goluri, imense dume...

Un înger între îngeri

22.O1.2008

Autor: danco
Daruita de danco in 2008

Un înger, printre îngeri,
Ne vegheaza acum...zâmbind,
De-acolo din imbrățisarea fericirii
Și ne iubește, ca nicicând.

Strălucește în fiecare iarnă,
În ziua cand ne face-un semn,
Că e mai bine acum, acolo
Și ne iubește, ca nicicând.

Îl simt și eu, e și al meu,
M-a înteles ce am în suflet,
Un colț de zâmbet imi trimite - ca o rază,
Și ne iubește, ca nicicând.

Și te iubim și noi,
Pe tine,înger între îngeri,
Și te simțim cum ne veghezi,
Și îti putem acuma spune,
Cat te iubim și ne lipsești.

10

Un înger se coboară

Autor: Livia Bătăiosu

În memoria fiicei mele, 

Ana-Criistina

În fiecare an, în fiecare iarnă,
Un înger se coboară la casuța lui,
Răsare ca o flore-n primăvară,
Un suflet care-a fost și-acuma nu-i.

Un crin amestecat cu fulgii de zăpadă
Dansând al vieții bun rămas,
O flore-n amintirea dimineții,
Un zâmbet pur zarit azi prin nameți.

O lacrimă de dor, o floare către tine
Înger călător, suflet de copil.
Rămas adânc în amintire,
Nu vei muri oricâte ierni ar da ocol.

Un scâncet azi aud in viscol,
Zăresc în norul de zapadă
Un înger ce coboară-n vântul,
Ce-l lasă în casuța caldă.

Trăiesc aceeași zi în fiecare iarnă
Cănd brațul cu ardore mi-l deschid,
Te strâng la piept.O, floare dragă!!
În gând si-n suflet te cuprind.
11

$

Colț de noapte

autor:Livia Bătăiosu

Printr-un colț de geam stingher,
Noaptea se așterne,
Strecurând în vălătuci,
Negru-i ca de tuci.

O zănatica lumina
Coboară spre drum,
Felinar ori lumânare;
Ce topește smoala-n zare,
Lasând dâră, fum.

Luna și-a mijit și ea,
Fața-i pală ca de nea,
Zâmbetul i-a înghețat,
Parcă-i prins ori aninat,
Pe un bulgăre
Ce stă să se scuture.

O steluță argintie,
Sparge noaptea pământie,
Jucăușă, fără țintă,
Pași sfioși si făra ritm...
Nu-i steluță,
E un fulg!

Rânjetul tăcerii

Autor: Livia Bătăiosu


Ascultă! E țipătul singuratații mele,
Ce vrea să sfarme a trupului tăcere,
Ce înconjoară totu-n decădere,
Cu rânjetu-i hidos plin de plăcere.

O voce caldă se aude-n depărtare,
Vrând să mă smulgă parcă din recea încleștare,
Cu moliciune-mi spune:*Sunt cu tine,
Însă, privesc...*Nu-i nimeni langă mine.


Mă zbat să scap din brațele-i cu gheare,
Alerg spre vocea caldă a cărei chemare,
Mă-mbie s-o-nsoțesc și s-o-mbrățișez.
Nu pot să o ajung, nu pot să o urmez.

Împietrită sunt, țipătul îmi seacă,
Tăcerea mă simte, fața și-o arată,
A stins glasul blând ce mi-a pătruns în suflet
Și-a rămas tăcerea cu hidosu-i rânjet.

Și ninge...

Autor:Livia Bătăiosu

Ninge....
Fulg după fulg se așterne,
De parcă ar vrea sa mă îmbrace in blândețea lor,
Să mă acopere în puf, să mă amorțească,
O dulce acalamie,
Puf si gheață.

Dacă aș fi fost o frunză
Eram de mult oblojită
De mângâierea lor.

Mă așez....
Mă fac una cu pământul
Și aștept...

Micuții jucăuși mi se topesc pe față
Și mă gândesc...
Dacă nu aveam suflet,
Acum aș fi fost printre ei,
Aș fi fost o frunză sau o piatră,
Aș fi fost orice, numai eu nu...

Trupu-mi ia forma unui morman de zapadă,
Mi-e teamă să respir,
Mi-e teamă să nu devin iar eu.

Sunt una cu pământul,
Sunt fulg de nea...
Și ninge....

13

S-a prăbușit cerul

autor:Livia Bătăiosu

S-a prăubușit cerul peste mine,
Stelele plâng pe pământ,
Se zvârcolesc ca inima ce ține
Strâns un luceafăr...
Și se sting...

Se sting sub lacrimile mele,
Suflet rănit, neliniștit,
Cândva, ardea pe cerul plin custele,
Cer ce azi s-a prabușit.

Nu mai am cer, nu mai am stele,
Toate s-au stins, toate-au murit,
Mai am doar, lacrimile grele
Ce se adună pe pamant.

Înot în lacul lacrimilor mele,
Lovită în neștire de stelele ce mor,
Las cerul să cadă peste ele,
Să-năbușe durerea, iubirea și-al meu dor.