Puf de păpădie

Autor: Livia Bataiosu

Un puf de păpădie zbura lin,
Îmi întind mâna și îl prind,
Mă uit la el...firav, plăpând,
Ce-o căuta, cum m-a gasit?

E moale....
Furnicături îmi dă în palmă,
Stau, îl privesc, e o podoabă,
De vânt furată,
Fină și suavă.

Ridic mâna, îl lipesc,
Pe fața-mi ce dorea să-i simtă
Căldura a tot ce-i lumesc,
Dar, el strengarul mi-o sarută.

Mirată îl privesc din nou...
Un fulg micuț stătea la mine-n palmă,
Să închid mâna...
-Dacă îl strivesc?
El, îmi zâmbește,eu, firesc,
Îl bag în sân...
Dorința îi șoptesc.

Anotimpuri

Autor: Livia Bătăiosu

Zâmbește când cireșul înflorește,
Floarea lui e pentru tine
Și aroma care îti șoptește...
Culege-mă , întinde mâna către mine.

Râzi când soarele se joacă,
În părul tău ce flutură în vânt,
Cu raza lui lumina te îmbracă...
Lasă-mă să-ți fiu veșmânt.

Melancolic fii când toamna se ițește,
În floarea veștedă ascultă dorul,
Cum picură în roua zorilor, trăiește...
Ascultă-mă în șoapta frunzelor.

Surâde iernii care-ți dăruiește,
Fulgi de nea si stele care-ți pun cunună,
Omătul rece ce cald îți vorbește...
Găsește-mă în picătura ce-a rămas în urmă.

Glasul ploii

Autor :Livia Bătăiosu

Greoi și trist e glasul ploii,
Ce-mbracă zarea-n pături dese,
Iz rânced se ridică din noroiuri,
Tristețe multă-n picuri țese.

Priviri pierdute după geamuri,
Privesc tăcute printre falduri,
Dar, nu văd ploaia ci trecuturi
Ce le apasă....grele gânduri.

Pomi amorțiți cu brațele lăsate,
Ce-s dezbrăcați de frunze sub greutatea ploii,
Parcă-s stafii în piatră prefăcute,
Stau nemișcați sub vremuri pământii.

Păsări zgribulite , stins, se-aud în cuiburi,
Cuprinse de tristețea grea a ploii,
Monotonie, somn, se scurg din ceruri,
Trezind doar...neînțelese gânduri...

Sărut și lacrimă

Autor: Livia Bătăiosu

Acum nu pot decât în lacrimi să te scald,
Dor, ce m-ai cuprins cu totul,
În săruturi mâine am să te am.
Sărut si lacrimă așa va fi-nceputul.

Îmbrățișați vom stinge dorul,
Într-un sărut etern, înviorat,
De lacrima ce ieri a aprins focul
Inimilor noastre, dorință și păcat.

Și-am plânge poate amândoi,
Tot ce-am iubit și am pierdut,
Ori , ne vom pierde in săruturi moi,
Lăsând în lacrimi dor nemărginit.

Lasă-ți....

Autor:Livia Bătăiosu


Lasă-ți frunza peste fața-mi,
În frunziș să mi-o ascundă,
Durerea să nu mi-o vadă,
Soarele și nicio umbră.

Lasă-ți frunza peste ochi-mi,
Ce-n izvoare mi se scaldă,
Lacrima molocom mi-o șterge,
Cu-a ta galbenă podoabă.

Frunzele din codru lasă-ți,
Peste pieptu-mi ce suspină,
Foșnetul duios m-aline
Când îmi cântă în surdină.

Peste trupu-mi lasă-ți frunza
Și ascunde-mă-n desiș,
Azi să fiu una cu toamna,
Mâine, frunză-n lăstăriș.

Cum ai îndrăznit?

Autor:Livia Bătăiosu

Cum ai indrăznit să-ți pui pe față
Zâmbetul atât de larg?
La zid cu tine și învață
Că fericirea e în van.

Ai îndrăznit cumva să crezi
Că meriți strop de bucurie?
Deschide ochii și-ai să vezi
Durerea, lacrima ce stă să vie.

Ai îndrăznit să speri cumva
Că soarele nu va apune,
Că norii nu vor tulbura
A ta lumină?
Noaptea stă la pândă…

De unde atâta îndrăzneală?
Pleacă-ți fruntea și primește
Vorba grea ce se pogoară,
Pe sufletul care tânjește,
După lumină….

Cum ai indrăznit să crezi că ție,
Suflet pereche al tristeții
Ți s-a dăruit o bucurie
Făr’ să plătești cu lacrimi sorții.

De ce te-ar înțelege lumea,
Când ea pe sine nu se înțelege?
Ai indrăznit să salți privirea
Când drumul către soare merge?
Pleacă-ți ochii și primește
Negura ce te cuprinde...rece.

Cum indrăznești să crezi că cel ce te ascultă
Va înțelege tot ce spui?
Cuvântul răsuci-va fără multă
Înțelepciune, te va lovi cu vorba lui.
El doar ascultă…

Am indrăznit să cred că lacrima,
Ce-o am în suflet de atâta vreme,
Va fi ștearsă, se va pierde-n palma ta,
Că sufletu-ți va înțelege
Cuvântul nerostit, tristețea mea.
Dar…cum am îndrăznit așa ceva,
Când alte lacrimi ai adus în calea mea?

Picături din sufletul tău

Autor:Livia Bătăiosu


Se scurg încet pe fața-mi nestemate,
Dar nu sunt ale mele lacrimi,
Sunt picături din al tău suflet care arde,
Cuprins de dor, cuprins de patimi.


Un zâmbet fugar fruntea-mi descrețește,
Nu-i zâmbetul meu ci doar o frântură,
O picătura din sufletul tău ce trăiește
În sufletul meu, în veci împreună.

În ritmuri-cascade, inima-mi bate,
Nu-mi aparține, nu-i inima mea,
E o picătură din sufletul tău ce străbate,
Prin trupu-mi ce astăzi nu vrea
Decât o fărâmă din tine...
Inimia ta!