Răsuci-va oare...

autor:Livia Bătăiosu

Răsuci-va oare vântul,
Dorul ca pe-un fir de iarbă,
Să îl culce la pământul
Lacrima ce stă s-o soarbă?

Despica-va el durerea,
Ca un trăsnet ceru-n seară,
Omorâ-va el iubirea,
Ce îmi plânge-n noapte iară?

Răsuci-va oare vântul,
Gândul plin de mătrăgună,
Să-l împrăștie-n pământul,
Care așteaptă a mea făptură?

Ar putea să îmi aline,
Sufletul ce-mi e-n furtună,
Să-mi șoptească, să-mi adie
Un cuvânt de, Noapte bună?

Plânset de nebuni

autor :Livia Bătăiosu

Se agață de cer asfințitul,
Strivind soarele la orizont,
Câmpul sângerează-n înfloritul,
Cer al nopții, negru diamant.

Murmur, zumzăit de gânduri,
Prinse-n colțul roșu al lunii,
Rătăcesc ducând pe drumuri,
Poticnind, oftând, nebunii.

Ei adorm gândind la cele,
Ce aninate au rămas,
Legănate-n colț de stele,
Fără sa le fi atins.

Dimineața apoi se naște
Peste cerul alb de nori,
Alungând murmur de gânduri,
Stergând plânset de nebuni.

Golul ierbii

Autor:Livia Bătăiosu

Rezemată stau, privesc,
În adâncul gol al ierbii,
Ce se scurge nelumesc,
Către ochiul pal al Lunii.

Văd desenul unui vis,
Ce se cațără spre mine,
Ca licoarea de cais,
Amintindu-mi azi, de tine.


Tot din iarba încolțită,
Care fuge spre niciunde,
Se ridică , crud si animă,
Dorul care mă inundă.


Printre pietre și nisip,
Colț de iarbă înverzit,
Zace visul împietrit
Eu, privesc gândind...nimic.


Golul ierbii încolțește,
Îmbrăcându-mă în verde,
Sufletul meu odihnește,
Lângă tine și se pierde,
Pe maidanul vieții mele
Unde sunt si ești un vis,
Nelumesc, deși...atins.

Lacrimile timpului

Autor:Livia Bătăiosu

Lacrimile timpului șterg urma pașilor tăi
Și lasă infinitul să-nflorească,
Din umezeala secundelor ochilor mei,
Ce nu-ndrăznesc să mai clipească.

Pe tâmple ce dor se cațără timpul,
Să-ngroape adevărul ce-mi scutură trupul,
Lăsând infinitul să zacă în mine,
Să-ngroape trecutul, să-ngroape un...TINE.

Timpul în lacrimi joacă si zburdă,
Pe ochi-mi lăsând o caldă cenusă,
Din sufletu-mi ars, din inima-mi plânsă,
În brațele lui mă las azi, sedusă.


O lacrima caldă a timpului sunt,
Ce șterge urma pașilor tăi,
Pășesc pe cărări, alerg pe alei,
Sunt infinit, iar tu, urma pașilor mei.

Mai stai...

Autor: Livia Bătăiosu


Mai stai să mai strivim o clipă,
Cu trupurile noastre încordate,
Să o strivim până ce pică,
În lacrimi si frânturi, necontrolate.

În palme umede să strângem timpul,
În palme ce se-mpreunează tresărind,
Să strivim clipa, grea ca plumbul,
Ce-n inimă de atâta vreme îl simțim.

O clipă să strivim în gene copleșite,
De lacrimi, dor și rugăminți,
O clipă care roade ca un cari în lemne putrezite,
Mai stai, oprește timpul în clipele fierbinți.

O clipă..

Autor:Livia Bătăiosu

Ecouri, pași,străbat aleea,
Ce șerpuia prin parcul amorțit,
Îndrăgostiții râd,prinși în iubirea
Ce-i legăna într-un sărut, visând.

O bancă moțăia la umbra
Unui copac, al cărui nume nu-l mai știu,
Iar sub copac un puf de păpădie,
Sta, zgribulit, înfrigurat de un decembrie târziu.

La doi pași depărtare înc-o păpădie
La fel de zgribulită sub același pom...
Ce-or căuta acum când iarna va să vie?
Se-ntreabă-ndragostiții, oprindu-se din drum.

Două mâini, două guri și două păpădii,
S-au contopit în clipa ce-i unise
Și s-au pierdut în zborul către cer,
În puful care atât îi bucurase.

Decembrie târziu...o bancă acum goală,
Căci mă ridic si plec încă zâmbind,
Am scris povestea pe o coală albă,
Ca puful ce m-a bucurat,visând.

Mi-e teamă..

Autor:Livia Bătăiosu

Mi-e teamă să-ți arăt iubirea
Și patima ce arde-n gând,
Ea, te-ar răni,ți-ar înnopta privirea
Și ți-aș ucide zorii,doar, iubind.

Mi-e teamă să-ți arăt și dorul,
Ce urlă ca o fiară-n mine,
Cu ghiare trage de zăvorul
Ce-l ține-ncătușat...de tine.

Mi-e teamă să las mângâierea,
Să lunece pe trupul tău,
Sub mâna mea ți-ar arde pielea
Și-ai sângera,iubitul meu, cum eu...

Mi-e teamă să îmi las sărutul,
Să cadă peste gura-ți însetată,
Să nu-ți sorb răsuflarea iar sfârșitul,
Să ți-l aduc iubind...nevinovată.