Lacrimile timpului sterg urma pasilor tai
Si lasa infinitul sa-nfloreasca
Din umezeala secundelor ochilor mei,
Ce nu-ndraznesc sa mai clipeasca.
Pe tample ce dor se catara timpul,
Sa-ngroape adevarul ce-mi scutura trupul,
Lasand infinitul sa zaca in mine,
Sa-ngroape trecutul, sa-ngroape un...TINE.
Timpul in lacrimi joaca si zburda,
Pe ochi-mi lasand o calda cenusa,
Din sufletu-mi ars, din inima-mi plansa,
In bratele lui ma las azi, sedusa.
O lacrima calda a timpului sunt,
Ce sterge urma pasilor tai,
Pasesc pe carari, alerg pe alei,
Sunt infinit, iar tu, urma pasilor mei.
2 comentarii:
Lasat-a oare timpul prapastie atata de mare intre suflet si trup, astfel incat cineva cum esti tu, sa-i resimta prezenta? A luat oare timpul cu el in zbor, sensibilitatea si frumusetea interioara, cu care poti trai cat pe lume ti-e lasat? Nu. Nu, Lidia. El este doar o dimensiune la care ne raportam viata. Doar atat. Tineretea ramane. Si va ramane, in tine, in mine, in noi toti aceia ce inca stim cand sa radem, cand sa visam fain, sau cand sa ne bucuram de lucruri marunte... Asta daca nu cumva societatea in care traim, ne-a transformat, nu timpul!
Timpul....el mi-a luat aproape tot...poate asa simt acum, poate asa am simtit atunci si poate asa voi simti intotdeauna...
ah, am uitat sa salut intai....
Salutare J.C. :)
Trimiteți un comentariu