Autor:Livia Bătăiosu
Rezemată stau, privesc,
În adâncul gol al ierbii,
Ce se scurge nelumesc,
Către ochiul pal al Lunii.
Văd desenul unui vis,
Ce se cațăra spre mine,
Ca licoarea de cais,
Amintindu-mi azi, de tine.
Tot din iarba încolțită,
Care fuge spre niciunde,
Se ridică , crud si animă,
Dorul care mă inundă.
Printre pietre și nisip,
Colț de iarbă înverzit,
Zace visul împietrit
Eu, privesc gândind...nimic.
Golul ierbii încolțește,
Îmbrăcându-mă în verde,
Sufletul meu odihnește,
Lângă tine și se pierde,
Pe maidanul vieții mele
Unde sunt si ești un vis,
Nelumesc, deși...atins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu