Vis erotic

autor:Livia Bătăiosu

Pășeam spre vis pe brațe-nfometate,
Cu tâmpla-mi îmbracată în săruturi moi,
Apoi pe gură șoapte alintate,
Ce coborau pe gât tot mai greoi.

Pe sâni se desfăta o mână,
Ce plămădea plăcere apăsătoare,
Lăsând să cadă-n ropot de furtună,
Săruturi albe pe inimi zvâcnitoare.


În pântec fluturi dau din aripioare
Și-ncremeneau când roiuri de sărut,
Întâmpinau fiorii mâinii vorbitoare
Ce colorau emoții pe trupu-mi încordat.

Pășeam spre vis în brațe obosite
Care-au sculptat atingeri fermecate.
În noapte m-am lăsat ispitei,
Unui sărut pictat pe gene și pe pleoape.

Plămadă

autor: Livia Batăiosu

Te-am plămădit din vis și neguri,
Sub al meu creștet pernă te-am făcut,
Să-mi sorbi în noapte râuri-picuri,
Ce curg din ochi-mi care te-au dorit.

Și-adorm , așa, visând la tine,
Plămadă a gândului, nălucă!
Spunându-mi că ți-e dor și că ți-e bine.
Tresar , când, noaptea e pe ducă...

Și te frământ cu mâna-nfometată,
Cu mângâieri pierdute în suspine,
Gândind la forma de-altadată,

Întregului ce astăzi zace-n mine.

Te-am plămădit în trupul meu,
Luând bucăți din suflet și din tine.
Nălucă, azi, ca tine sunt și eu,
Sunt o plămadă a-ntregului de mâine.

Golul ierbii

Autor:Livia Bătăiosu

Rezemată stau, privesc,
În adâncul gol al ierbii,
Ce se scurge nelumesc,
Către ochiul pal al Lunii.

Văd desenul unui vis,
Ce se cațără spre mine,
Ca licoarea de cais,
Amintindu-mi azi, de tine.


Tot din iarba încolțită,
Care fuge spre niciunde,
Se ridică , crud si animă,
Dorul care mă inundă.


Printre pietre și nisip,
Colț de iarbă înverzit,
Zace visul împietrit
Eu, privesc gândind...nimic.


Golul ierbii încolțește,
Îmbrăcându-mă în verde,
Sufletul meu odihnește,
Lângă tine și se pierde,
Pe maidanul vieții mele
Unde sunt si ești un vis,
Nelumesc, deși...atins.

Nu-mi pasă

Autor:Livia Bătăiosu

Nu-mi pasă de singurătate,
Nu-mi pasă nici de vorba grea,
Am învățat să le înfrunt pe toate,
Zâmbind voi trece de privirea ta.

Surâsu-mi va-nflori pe buze,
Din lacrima ce mi-o aduci,
Pentru că știu, va veni mâine
Și voi scăpa de raze reci.

Nu-mi pasă de răceala ta,
În sulițe ce mi-o arunci,
Presimt, acolo…undeva
Căldură-mi voi găsi pe veci.

Din chinuri sufletu-mi va prinde viață
Si va-nflori din secetă din nou,
El va renaște în verdeață,
Uitând de recele trecut al său.

Nu-mi pasă de coșmar în noapte,
Un vis frumos îl simt aproape,
Ce-mi va aduce alinare
Fără lacrimi doar, mult soare.

O carte,o lume

Autor:Livia Bătăiosu

Copil fiind citeam povești,
Cu feți frumoși și zâne.
Traiam în lumi nepămantești.
Mă regăseam in ele.

Crescând apoi citeam romane grele,
Cu aventuri, dragoste și drame.
Trăiam din cărți, trăiam prin ele
Și mă vedeam în acea lume.

Eram ba zâna, ba crăiasă,
Iubita-n taina sau răpita,
Iar alteori eram prințesă,
De cavaleri in armura salvată.

Aveam rochii mătăsoase,
Părul lung până la coapse,
Grațioasa și frumoasă,
Ca o stea pe cer aprinsă.

Credeam în zmei și vrăjitoare,
În zâne bune și pitici,
În mătura cea zburatoare,
În feți frumoși și licurici.

Acum știu că asta lume,
Nu exista pe pământ.
Când mi-e dor citesc o carte
Și mă-ntorc la ea visând.

Oglinda

Autor:Livia Bătăiosu

Noroiul rânced, noaptea rece,
Încearcă iar să mă cuprindă.
Prin fața ochilor îmi trece,
Viața mea, ca o oglindă.

Mă privesc în ochi, atât de triști!
Atunci ca și acum,mereu,
Și când zâmbesc ei sunt umbriți
De asteptări, dorinți pe care eu
Le-am tot chemat in drumul meu.

Privesc oglinda ne-ncetat,
Îmi caut raza de lumină,
Nu-i în trecut, e-n visul meu.
Să cred în el îmi este teamă,

Poate zorii îl vor risipi
Și-atunci tristeți mă vor cuprinde,
Sufletu-mi va îngheța și va muri,
Nicicând nu voi putea din nou surâde.

Doar visul mi-a rămas, un ultim pas,
Și-l văd frumos, oglinda mi-l arată,
Atunci și ochii mei în râs,
Se vor scălda cum n-au făcut-o niciodată.

Ești Tu!

Autor: Livia Bătăiosu

Din strălucirea soarelui s-a desprins o rază.
Ești tu…minune a ochilor ce azi visează
La nemurire, la frumusețea vieții
Plini de speranță, tu i-ai trezit din somnul nopții.

Din ceru-ntunecat a căzut o stea,
O stea aprinsă, necuprinsă-n măreția ei.
Ești tu…Luceafăr răsărit în calea mea,
Ce-mi daruiești lumină și lacrima mi-o iei.


Din marea agitată, pe țărm o mică perlă,
Îmi bucură privirea și plânsul mi-l îneacă.
Ești tu…nestemată , a inimii comoară
Ce cu bunatate m-ai alinat în treacăt.

Din nesfârșitul cer un înger se coboară,
Ce cu iubire caldă și dragoste curată,
Îmi spune sa-l urmez pe calea arătată.
Eu il urmez…ești tu…minune nesperată.

Esti tu…sărut al visului frumos,
Ce-n noapte apari și pieri în zori de zi,
Apoi te naști din nou în soare luminos,
Ești tu…și mă-nsoțești noapte și zi.

Era aevea dar,în vis

Autor: Livia Bătăiosu

Visul se așterne în câmp cu lucernă,
Coaptă, înflorită cu miros de verde.
Te strigam….
Mi-era teamă că te pierdusem.
Te căutam…
Mă uitam speriată în depărtare.
Eram singură…eu și câmpul.
Am simțit în spate mișcare.
Erai tu…
Te-ai aplecat și ai rupt floarea
De mușețel cu soarele-n ea,
Mi-ai prins-o în parul
Ce seamănă cu aluna.,
În care vântul ușor se juca.
Ți-am luat fața în palme,
Iți sărutam gura și ochii neâncetat.
M-ai cuprins în brațele tale
Și m-ai ridicat,
Către norii ce se jucau în figurine….
Erai cu mine…
Mă simțeam Împărăteasă.
Ba nu !
Crăiasă…
Din lumea florilor venită,
Să mă iubești pentru o clipă.
Călcam lucerna în picioare,
Fragedă, coaptă-n razele de soare.
Era aevea dar, în vis.
Erai cu mine…
Aveam totul…

Reală fericire

Autor: Livia Bătăiosu

Mi-am pierdut tristețea-n drumul către cer,
Zâmbet mi-am luat din stele,
Acolo...unde lacrimile pier
Și suferința dorurilor grele.

Suspinu-i rătăcit în vântul ce adie,
Lăsându-mi chip voios și luminos,
Zbor liber ca un puf de păpădie,
Pe aripile unui vis frumos.

Noaptea mi-am pierdut-o în lumina zilei
Și coșmaru-n fantezie,
În reală fericire
Mă desfăt cu bucurie.

Gândul negru, nepătruns,
S-a ascuns, în lume-i dus,
N-are loc acum în mine
Că-s izvor de gânduri bune.

Dincolo de vis

Autor: Livia Bătăiosu

Din țipete și-un scâncet,
Am prins viață
Și tot atunci s-a născut un imperiu
Care s-a dărâmat la prima pală de vânt.

Din resturi, așchii și cioburi,
Am construit viitorul
Care la prima ploaie
Din nou a cazut.

Din speranța rămasă am construit
Cu încăpățânare același imperiu
Care la prima scânteie
A ars din temelii…doar cenușă.

Cenușa am strâns-o,
Am udat-o cu lacrimi
Și-am modelat o lume
Mai strălucitoare și mai puternică
Care a disparut la primul val de apă.

Doar visele au ramas…
Dintr-un pumn de vise am construit
O viață care să reziste la vitregii
Și-n care să pot trăi.

A trecut prin foc și apa.
Încă este în picioare.
Cutremure și întunericul au zdruncinat-o
Dar există pentru că visul este viu.
Dincolo de vis nu mai este nimic de construit.

Simt ...visul

Simt ....visul

Autor: Livia Bătăiosu
Simt o blândă adiere,
Ghiocei firavi în vânt,
Muguri, iarba crudă, verde,
Mă îndeamnă să ascult.

Să ascult cum iară vântul,
Se strecoară prin salcâmi,
Să aud cântând pământul
Bucurându-se de flori.

Înflorește iar cireșul,
Să mă-ncânte cu-a lui floare,
Care-i plină de miresme
Ce mă-ndeamnă la visare.

Și visez, visez într-una
La o zi in care eu,
Voi intinde tandru mâna,
Către tine dragul meu.

Îmi întinzi sfios o floare,
Cu o mână tremurândă,
Lași pe ea o sărutare,
Ești sfios și mă încântă.

Rumen îți este obrazul
Și in ochi ai fericire,
Eu roșesc…când ghiocelul
Mi-l oferi cu bucurie.

Și ți-e sufletul curat,
Ca o zi de primăvară,
Îți simt mâna pe obraz,
Care șterge-o lăcramioară.

Simt o blândă mângâiere,
Ce mă face să tresar,
Vântu-mi trece printre gene,
Eu suspin și…visez iar.

Dă-mi mâna,nemurire

Autor: Livia Bătăiosu

Cuprins în mreje fără de scăpare,
Se zbate sufletul neputincios,
Din trup ar vrea să iasă și să zboare,
S-alerge liber, către tine vis frumos.

Dă-mi mâna, nemurire!
Ia-mi trupul și așează-l printre nori,
Acolo, unde-s așteptată cu iubire,
Noian de vise strecurate printre flori.

Alină-mi inima ce îmi zvâcnește
Și rătăcește-n doruri căutand menirea,
Aprinde-mi sufletul când se topește,
Mistuit în flăcări, invocând iubirea.

Deschide-mi drumul, suflet!
Înlănțuită sunt de vraja ta.
Oprește-mă din al meu umblet
Căci, hărăzită-ți sunt, deschide-ți inima.

Primește-mi viața ca pe-un dar neprețuit,
Cuprinde-mă cu brațul dornic ce m-așteaptă.
Oprește-mă, din drumul rătăcit,
Căci vis îmi ești și suflet, minune-ntruchipată.

Te-ai născut

Autor: Livia Bătăiosu

Te-ai născut din puful norilor,
Zburând pe aripile vântului,
Viață ți-au dat picurii ploilor
Și ai ajuns în adâncul gaâdului.

În mijlocul nopții ai apărut.
Tu vis frumos ce te-am avut.
Întunericul nopții tu l-ai străpuns,
Dăruindu-mi o lume frumoasă de vis.

Eu m-am născut dintr-un vers,
Zburând către stele aprinse.
Tu ai dat viață dorințelor stinse.
Zburam…spre cerul imens.

Lumini în cascade îmi orbeau ochii,
Vroiam sa te ating, vroiam să m-apropii.
Erai doar lumină, picuri de apă,
Ce-n răsărit se pierde îndată.

Tu te-ai născut din picuri de ploaie,
Eu m-am născut din triste rime.
Vom rătăci târziu în noapte,
Împlinindu-mi dorințe de mână cu tine.

Un vis plăpând

Autor: Livia Bătăiosu

Într-o poiană a-ncolțit,
Un vis plăpând,printre sânziene,
Vântul l-a bătut dar nu l-a doborât,
Acum e mai frumos și mai puternic decât ele.

El crește…
Viguros în bătaia ploii ce-l hrănește
Unduindu-se ușor în vântul ce adie,
S-a născut în zori dintr-o sămânță mică,
Din lacrima vărsată, a ochilor dorință.

Înflorește-n zile
Alintându-se în soare,
Mireasmă de cireș poartă-n răsuflare,
În privire raze pline de speranță,
Pătrunsă-i rădăcina, pură și aleasă.

E vis înălțător, magie,
Peste pământ și ceruri, tărâm de fericire,
Născut din lacrimă, speranță și mânie,
Va dăinui în gânduri pline de iubire.

Visul

Visul

Autor : Livia Bătăiosu
Un tărm, o plajă, o mare.
Alerg pe-o insulă pustie,
Nisipu-i alb, căldura-i mare.
Eu calc pe scoici, le-aud trosnind,
La mine sub picioare…..

O liniște apăsătoare,
O simt și mă îmbie,
Sub palmierul agitat
De vântul, ce adie.
E doar visare…..

Dar ochii mei se duc spre marea,
Cu apa cristalină,
În soare peștișorii sar,
Se bucura de-a lui lumina.
Le-aud chemarea…

Când trupu-n apă se avântă,
E mângâiat de-a ei răcoare.
Înspre adâncuri mă scufund,
Ce liniște amețitoare.
Trăiesc visând….

Mă-ntorc pe mal, nisipu-i fin,
Se-aud în depărtare,
Sirenele cu glas divin,
Chemându-mă si mai adânc,
La somn profund………

Văd o cascadă care cade,
Ca o perdea de nori pe pleoape,
Când somnul dulce te cuprinde
Târziu în noapte si te duce,
Spre visare…….

Din palmier un strop de apă,
Pe ochi imi cade și tresar,
Visul dispare si aș vrea ,
Să ma întorc la ireal.
Eu vreau visare…

Voi fi în vis

Autor: Livia Bătăiosu

Când somnul pleoapa îți sărută
Și ochi-ți lunecă spre vise,
Voi fi pe bolta înstelată,
În mii și mii de stele aprinse.

Voi straluci doar pentru tine,
Cărarea viselor voi lumina,
Să dormi ușor, să-ți fie bine,
Să simți și-n somn ca sunt a ta.

Și-o sa mă strecor usor,
Sub mâna ta ce-mi caută ființa,
Ai să mă simti ca pe-un fior,
Ce-n inimă îți va trezi dorința.

Pe buze vei simți o adiere,
Ce-n vis te va atrage mai adânc.
Voi fi doar vânt si mângâiere
Ochii-n săruturi să-ți alint.

Și geana de-ți va lacrima,
Voi fi petala ce-ți va sterge,
Obrazul întristat de noaptea grea.
Eu voi fi visul ce te-atrage.

Ne vom plimba in lumi ceresti,
Spre lumi necunoscute încă.
In vise adânci tu mă găsești,
Voi fi acolo-n lumea adormită.

Voi fi lumină, floare, adiere,
Voi fi luna și stea căzătoare,
Voi fi și zâmbet și suspin,
Voi fi în vis să te alin.

Ai fost un vis

Autor : Livia Bătăiosu

Ai fost un vis ce l-am atins
Și te-am avut doar pentru mine.
Un vis trăit, născut din vis
Căci, visul te-a adus la mine.

Erai viu și plin de viață,
Viață-n care am renăscut,
Purtai in ochii tăi speranța,
Cu patimă din ea eu m-am hrănit.

Trăiam un vis și nu credeam,
Că totul mi se-ntamplă mie
Dar, te atingeam și te simțeam
Și tu trăiai același vis cu mine.

Eram atât de fericiți încât credeam,
Că veșnicia e prea scurtă
Și inima prea slabă si prea mică,
Pentru visul ce-l trăiam.

Încă mai cred deși, durerea,
E mai reală decât visul cel frumos,
Încă mai cred ca n-a murit iubirea,
Că visul e real, nu-i doar un vis fără folos.