Purecuța

Autor: Livia Bătăiosu

Purecuța se grăbește,
Către casa-n care așteaptă,
Patru pureci hămesiți,
Ce au burta ca o scoabă.

Cinci ar fi dac-am mai pune
Purecele cel bătran,
Toți sunt haplea fără seamăn,
Și-au nevoie de-un motan.

Au o mață, însă, mițu 
E motanul cel iubit,
Și nu-l pot servi la cină,
Că-i bolnav și pricăjit.

Cum mergea dusă pe ganduri,
Îi veni promt o idee:
-Azi bărbatul meu invită,
O potaie , ce-o să steie,
Peste noapte!...Vai ce bun!
Va fi cină-ndestulată și dejun.

Când ajunse purecuța,
Vru să strige de la poartă,
Însă, mare-i fu mirarea,
Căci veranda-i era plină,
De cinci pureci grași, burtoși,
Și de-o javră cam nervoasă,
Ce lătra de vlagă stoarsă.

Obosită de pe drum,
Iși făcu si ea culcuș,
Lângă purecul bătrân,
Care-o-nbie cu blândețe,
La festin.