Picături din sufletul tău

Autor:Livia Bătăiosu


Se scurg încet pe fața-mi nestemate,
Dar nu sunt ale mele lacrimi,
Sunt picături din al tău suflet care arde,
Cuprins de dor, cuprins de patimi.


Un zâmbet fugar fruntea-mi descrețește,
Nu-i zâmbetul meu ci doar o frântură,
O picătura din sufletul tău ce trăiește
În sufletul meu, în veci împreună.

În ritmuri-cascade, inima-mi bate,
Nu-mi aparține, nu-i inima mea,
E o picătură din sufletul tău ce străbate,
Prin trupu-mi ce astăzi nu vrea
Decât o fărâmă din tine...
Inimia ta!

Ursul și veverița

Autor: Livia Bătăiosu

În pădure-n luminiș,
Stă un urs într-un tufiș,
Lâng-o tufă de mur copt
Supărat și plictisit…..

Mai departe-ntr-un alun,
Se agită o veveriță.
Parc-ar vrea si ea o mură,
De la urs oare să fure??

Se codește, se-nvârtește,
Des din pleoape ea clipește,
Jucăușă năzdrăvana,
O alună-i daruiește.

Cu ochi calzi , iscoditori,
Ursu-i dă apoi o mură.
O privește și se-ntreabă,
Cine-i mica roșcovană,
Ce tot umblă prin poiană?

Și atunci văzu codana,
Ochii blânzi scânteietori.
Și iși zise bucuroasă,
Ursu-i bun si iubitor.

E ciudat dar minunat,
Cum prieteni s-au legat.
Și-i găsești în luminiș,
Lângă mur într-un tufiș,
Veverița-i dă alune,
Ursul înapoi ei mure.

Un tren pierdut

Autor: Livia Bătăiosu

Aștept într-o gară pustie
În care șuieră doar vântul,
Rugina-nflorește pe șine
Și-n gară în straturi e praful.

Păianjeni coboară leneși pe pânze,
Mucegaiuri îmbracă pereții,
Peronul se scaldă-n mormane de frunze.
I-o gară sortită singurătății.

Pe șine neumblate aștept un tren,
Pierdut cumva si undeva de mult.
Așteptări în van, șinele sunt mute,
Doar eu și gara stăm în timp pierdute.

Către zări privirea caută ades,
Ea scrutează zarea fără interes,
Apoi lunecă ușor în imensul gol,
Se oprește-n treacăt în mijloc, pe peron.

Acolo ea se uită sfidător la mine
Și mă-ntreabă rece*Oare ce-i cu tine?*
*Unde-ai fost când trenul în gară a oprit
Și pe unde oare tu, ai zăbovit?*

N-am ce să-i răspund ,doar, privesc la mine
Și atunci tristețea sufletu-mi cuprinde,
Trenul l-am pierdut undeva, cândva,
O dată cu el și fericirea mea.

Picioru-mi pășește printre frunze moarte,
Degetul îmi trece lăsând în praf urme,
Nările-mi respiră mucegaiul rânced,
Ochi-s pironiți în pustiul crâncen….

Vulpița

Autor: Livia Bătăiosu

Încet cu pasu-i de pisică,
Se strecoară o vulpiță,
Roșcovana stă la pandă,
Poate prinde o gaină.

Dă ocol pe la poiată,
Merge alene fără grabă,
Se rotește, se codește,
Nasul negru-și alungește.

Un pui mic de curcă neagră,
Rătăcește prin ogradă,
Piuie si parc-o cheamă,
O îmbie la pastramă.

Cu ochi umezi și flămânzi,
Năzdrăvana îl masoară,
Și îl vede ca pe prânz,
Stând pe foc în oală.

Dar, deodată-n bătătură,
Val-vârtej veni stăpâna.
Vulpea o luă la fugă,
Uitând puiul mic de curcă.

Lumea noastră

Autor: Livia B.& danco
   =2010=

Iubite m-aș pierde în brațele tale,
O lume în tine aș vedea,
O lume doar pentru mine,
Aș fi, doar cu inima ta.

Iubito, mi te-am dăruit pe mine,
Te înconjor cu dragostea-mi,
În brațe-am să te strâng ușor,
Cu drag și dor de-amor.

Răspuns vei avea iubite,
Iubirea născuta în zori,
Primește-mă într-o lume de vise,
Dăruiește-mi iubire și flori.

Te voi primi cum vrea pământul,
Ale toamnei ploi târzii
Și te doresc cum vor copiii,
Ale iernii fulgi zglobii.

Lacrimi de dor

Autor: Livia Bătăiosu

Ochi-mi stau să plângă...
Mi-e dor, mi-e tare dor,
Și rătăcesc prin amintiri
Să te găsesc , odor,
Atât mi-a mai rămas
Pradă să mă las,
Lacrimilor multe,
Clipelor trecute.


Copleșită sunt de dor,
Inima-mi zvâcnește tare,
Lacrimile-n râușoare
Iși fac loc pe obrăjori,
Care-așteaptă mângâiere
De la unica iubire
După care plâng...

Purecuța

Autor: Livia Bătăiosu

Purecuța se grăbește,
Către casa-n care așteaptă,
Patru pureci hămesiți,
Ce au burta ca o scoabă.

Cinci ar fi dac-am mai pune
Purecele cel bătrân,
Toți sunt haplea fără seamăn,
Și-au nevoie de-un motan.

Au o mâță, însă, mițu 
E motanul cel iubit,
Și nu-l pot servi la cină,
Că-i bolnav și pricăjit.

Cum mergea dusă pe gânduri,
Îi veni promt o idee:
-Azi bărbatul meu invită,
O potaie , ce-o să steie,
Peste noapte!...Vai ce bun!
Va fi cină-ndestulată și dejun.

Când ajunse purecuța,
Vru să strige de la poartă,
Însă, mare-i fu mirarea,
Căci veranda-i era plină,
De cinci pureci grași, burtoși,
Și de-o javră cam nervoasă,
Ce lătra de vlagă stoarsă.

Obosită de pe drum,
Iși făcu si ea culcuș,
Lângă purecul bătrân,
Care-o-mbie cu blândețe,
La festin.