O clipă..

Autor:Livia Bătăiosu

Ecouri, pași,străbat aleea,
Ce șerpuia prin parcul amorțit,
Îndrăgostiții râd,prinși în iubirea
Ce-i legăna într-un sărut, visând.

O bancă moțăia la umbra
Unui copac, al cărui nume nu-l mai știu,
Iar sub copac un puf de păpădie,
Sta, zgribulit, înfrigurat de un decembrie târziu.

La doi pași depărtare înc-o păpădie
La fel de zgribulită sub același pom...
Ce-or căuta acum când iarna va să vie?
Se-ntreabă-ndragostiții, oprindu-se din drum.

Două mâini, două guri și două păpădii,
S-au contopit în clipa ce-i unise
Și s-au pierdut în zborul către cer,
În puful care atât îi bucurase.

Decembrie târziu...o bancă acum goală,
Căci mă ridic si plec încă zâmbind,
Am scris povestea pe o coală albă,
Ca puful ce m-a bucurat,visând.

Mi-e teamă..

Autor:Livia Bătăiosu

Mi-e teamă să-ți arăt iubirea
Și patima ce arde-n gând,
Ea, te-ar răni,ți-ar înnopta privirea
Și ți-aș ucide zorii,doar, iubind.

Mi-e teamă să-ți arăt și dorul,
Ce urlă ca o fiară-n mine,
Cu ghiare trage de zăvorul
Ce-l ține-ncătușat...de tine.

Mi-e teamă să las mângâierea,
Să lunece pe trupul tău,
Sub mâna mea ți-ar arde pielea
Și-ai sângera,iubitul meu, cum eu...

Mi-e teamă să îmi las sărutul,
Să cadă peste gura-ți însetată,
Să nu-ți sorb răsuflarea iar sfârșitul,
Să ți-l aduc iubind...nevinovată.

Un pumn de fulgi

Autor:Livia Bătăiosu

Mănunchi de puf răpit din iarnă,
Un pumn de stele , mititele,
Ce-mi cântă-n noapte serenade,
Iubiri cu iz de sânziene.

Iubiri eterne ca și iarna,
Din care azi mi-ai daruit,
Un pumn de fulgi în care toamna,
Cu moliciune s-a topit.

Să-mi spună doru-ți i-ai trimis,
Ce-n friguri inima-ți străbate,
Că mă iubești cum doar în vis,
Găsești iubiri fără de moarte.

Un pumn de fulgi...puf de ninsoare,
Azi m-au cuprins și mi-au șoptit,
Să nu mai plâng, să am răbdare,
Că vei veni în dar cu-n...fulg.

Ascult tăcerea.

autor:Livia Bătăiosu

Ascult tăcerea din unghere,
Ascult si-a dorului furtună,
Ce bate-n geamul care cerne,
Figuri și glasuri fără gură.

Respir pe noaptea-i din oglindă
Și-n aburi desenez un nume,
Ce se transformă în enigmă,
Sub degetul ce lasă urme....

Tăcerea semnelor mă strigă,
Plângând sub greutatea mâinii mele,
Ce lunecă în jos, dorind să șteargă,
Un chip tăcut...a sa enigmă.

Ascult tăcerea din unghere,
Privesc tăcerea-n ceața albă,
Pe sticla care încă cerne,
O lacrimă tacuta, fără vlagă.

Odată cu ploaia..

Autor: Livia Bătăiosu

Ai cazut ca o ploaie de mai,
Peste mine.
Scuturând odată cu florile de cireș ,
Iubirea ta.
Cunună de flori mi-ai pus
Pe creștet,
Mireasmă de mai,
În inima mea.


Mi-ai îmbrăcat trupul,
Cu praful rânced,
Ridicat, apoi,
Căzut peste mine,
Te-am respirat cu sufletul,
Plină de tine,
Ma regăsesc, acum,
În ploaia din mine.


Ai căzut peste mine,
Odată cu ploaia....

Pe sub gene..

Autor: Livia Bătăiosu

Pe sub geana dimineții,
Se strecoară un sărut,
În căderea lui ghidușul,
Atingându-mi al meu trup.

Se foiește-n sus și-n jos,
Căutând cu frenezie,
Adormita-mi gură care,
Doar visează c-o să vie.

Pe sub geana dimineții,
Se strecoară un sărut,
Să-mi alunge visu-n care,
Genele mi-au lăcrimat
Și-n cădere jucăușul,
Sufletul mi-a sărutat.

Stropi de dor

Autor:Livia Bătăiosu

Plouă în sufletul meu,
Dorul tău mă lovește,
Mă strigă,
Mă târăște spre abisul
În care, tu, ești pierdut,
Biciuit cu sete
De ploaia din inima mea.

Picură din ochii mei,
O ploaie fierbinte,
Iubirea ta...
Oprindu-se pe buzele tale
Ce-mi mângâie,
Iubirea mea...

Stropi...
De apă, de speranță, de iubire,
Contopiți în ochii mei,
În inima ta, în sufletul meu.
Plouă...cu stropi de dor.