Dor ce lovește

autor:Livia Ɓătăiosu

Dorul e ca o furtună în sufletul meu
Și lăcrimez la fiecare gând ce zboară către tine.
Îmi stoarce vlaga, te strigă iubire.
Scuturată de vânturi mă legăn mereu.

Până la oase fiori reci mă pătrund,
Carnea-mi zvâcnește, sângele-mi fierbe,
O clipă doar, la tine s-ajung,
Doru să-mi sting, dor ce lovește.

Îl cuprind deși a lui durere,
Îmi sfâșie inima ce uită să bată,
Palmuită-n tăcere rabdă și rabdă,
Sperând că-n curând va primi mângâiere.

Călători

Autor:Livia Bătăiosu

Călător prin vise ne-mplinite,
Aduni perlele din ochii mei
Și le prefaci în stele, în comete,
Ucigând tristețea ce e-n ei.

Călător ce-n șoaptă te strecori,
Lăsând frânturi, cuvinte în tăcere,
Înțelese doar de-ai dragostei fiori,
Născuți în trandafiri, ascunși în adiere.


Pe cerul nopții mele rătăcești,
Călător al tristelor destine
Și-mi spui că-s steaua ta, iubești,
Un vis, vis ce l-ai găsit în mine.

Un vis neîmplinit, așteptare...
Un gest, o vorbă, o scânteie
O cauți, o dorești cu ardoare...
Călătorim....doi călători...tăcere...

De mă întrebi...

Autor:Livia Bătăiosu

De mă întrebi dacă mă doare,
Ți-aș răspunde:
-Mă doare pentru c-ai strivit o floare,
Ce n-a putut răzbi niciunde.
-Mă doare c-ai ucis un vis
Ce l-am avut și l-ai promis.

De mă întrebi de înca plâng,
Ți-aș raspunde:
Lacrimi nesecate curg,
Ca furia ce mă arde,
De cu zori si până-n seară,
Fața-mi șterg...durere amară.

De mă-ntrebi de te-am uitat,
Ți-aș răspunde:
Că încerc neîncetat
Să uit visul cel de ieri.
Poate, mâine va răsare
Un vis pur, fără durere.

De mă-ntrebi ce-aș întreba,
Ți-aș raspunde:
M-ai iubit măcar ori ba?

Lacrimi în vânt

Autor: Livia Bătăiosu

O frunză cade, creanga plânge...
Vântului își spune păsul:
-În curând și eu m-oi frânge
Sub zăpada grea iar plânsul
Îmi va îngheța...

Duios vântul o cuprinde
Legănând-o-n sus și-n jos,
Prinde frunza-n brațe blânde,
Sărutând-o lin, duios,
Lăsând șoapta s-o aline,
Uscând lacrima ce mâine
Îi va ingheța...

Lacrimi cad, un dor ce plânge...
Vântului iși spune păsul:
-În curând și eu m-oi frânge
Sub uitarea grea iar plânsul
Ochi-mi va seca...

Duios vântul îl cuprinde
Legănându-l îl așează,
Înaintea ta iubite,
Lângă frunza ce oftează,
Lăsând șoapta să-ți vorbească
De iubirea mea, lumească,
Ce-n curând te va cuprinde
Între lacrimi suferinde
Ce nu vor seca...

Puf de păpădie

Autor: Livia Bataiosu

Un puf de păpădie zbura lin,
Îmi întind mâna și îl prind,
Mă uit la el...firav, plăpând,
Ce-o căuta, cum m-a gasit?

E moale....
Furnicături îmi dă în palmă,
Stau, îl privesc, e o podoabă,
De vânt furată,
Fină și suavă.

Ridic mâna, îl lipesc,
Pe fața-mi ce dorea să-i simtă
Căldura a tot ce-i lumesc,
Dar, el strengarul mi-o sarută.

Mirată îl privesc din nou...
Un fulg micuț stătea la mine-n palmă,
Să închid mâna...
-Dacă îl strivesc?
El, îmi zâmbește,eu, firesc,
Îl bag în sân...
Dorința îi șoptesc.

Anotimpuri

Autor: Livia Bătăiosu

Zâmbește când cireșul înflorește,
Floarea lui e pentru tine
Și aroma care îti șoptește...
Culege-mă , întinde mâna către mine.

Râzi când soarele se joacă,
În părul tău ce flutură în vânt,
Cu raza lui lumina te îmbracă...
Lasă-mă să-ți fiu veșmânt.

Melancolic fii când toamna se ițește,
În floarea veștedă ascultă dorul,
Cum picură în roua zorilor, trăiește...
Ascultă-mă în șoapta frunzelor.

Surâde iernii care-ți dăruiește,
Fulgi de nea si stele care-ți pun cunună,
Omătul rece ce cald îți vorbește...
Găsește-mă în picătura ce-a rămas în urmă.

Glasul ploii

Autor :Livia Bătăiosu

Greoi și trist e glasul ploii,
Ce-mbracă zarea-n pături dese,
Iz rânced se ridică din noroiuri,
Tristețe multă-n picuri țese.

Priviri pierdute după geamuri,
Privesc tăcute printre falduri,
Dar, nu văd ploaia ci trecuturi
Ce le apasă....grele gânduri.

Pomi amorțiți cu brațele lăsate,
Ce-s dezbrăcați de frunze sub greutatea ploii,
Parcă-s stafii în piatră prefăcute,
Stau nemișcați sub vremuri pământii.

Păsări zgribulite , stins, se-aud în cuiburi,
Cuprinse de tristețea grea a ploii,
Monotonie, somn, se scurg din ceruri,
Trezind doar...neînțelese gânduri...