Călători

Autor:Livia Bătăiosu

Călător prin vise ne-mplinite,
Aduni perlele din ochii mei
Și le prefaci în stele, în comete,
Ucigând tristețea ce e-n ei.

Călător ce-n șoaptă te strecori,
Lăsând frânturi, cuvinte în tăcere,
Înțelese doar de-ai dragostei fiori,
Născuți în trandafiri, ascunși în adiere.


Pe cerul nopții mele rătăcești,
Călător al tristelor destine
Și-mi spui că-s steaua ta, iubești,
Un vis, vis ce l-ai găsit în mine.

Un vis neîmplinit, așteptare...
Un gest, o vorbă, o scânteie
O cauți, o dorești cu ardoare...
Călătorim....doi călători...tăcere...

De mă întrebi...

Autor:Livia Bătăiosu

De mă întrebi dacă mă doare,
Ți-aș răspunde:
-Mă doare pentru c-ai strivit o floare,
Ce n-a putut răzbi niciunde.
-Mă doare c-ai ucis un vis
Ce l-am avut și l-ai promis.

De mă întrebi de înca plâng,
Ți-aș raspunde:
Lacrimi nesecate curg,
Ca furia ce mă arde,
De cu zori si până-n seară,
Fața-mi șterg...durere amară.

De mă-ntrebi de te-am uitat,
Ți-aș răspunde:
Că încerc neîncetat
Să uit visul cel de ieri.
Poate, mâine va răsare
Un vis pur, fără durere.

De mă-ntrebi ce-aș întreba,
Ți-aș raspunde:
M-ai iubit măcar ori ba?

Lacrimi în vânt

Autor: Livia Bătăiosu

O frunză cade, creanga plânge...
Vântului își spune păsul:
-În curând și eu m-oi frânge
Sub zăpada grea iar plânsul
Îmi va îngheța...

Duios vântul o cuprinde
Legănând-o-n sus și-n jos,
Prinde frunza-n brațe blânde,
Sărutând-o lin, duios,
Lăsând șoapta s-o aline,
Uscând lacrima ce mâine
Îi va ingheța...

Lacrimi cad, un dor ce plânge...
Vântului iși spune păsul:
-În curând și eu m-oi frânge
Sub uitarea grea iar plânsul
Ochi-mi va seca...

Duios vântul îl cuprinde
Legănându-l îl așează,
Înaintea ta iubite,
Lângă frunza ce oftează,
Lăsând șoapta să-ți vorbească
De iubirea mea, lumească,
Ce-n curând te va cuprinde
Între lacrimi suferinde
Ce nu vor seca...

Puf de păpădie

Autor: Livia Bataiosu

Un puf de păpădie zbura lin,
Îmi întind mâna și îl prind,
Mă uit la el...firav, plăpând,
Ce-o căuta, cum m-a gasit?

E moale....
Furnicături îmi dă în palmă,
Stau, îl privesc, e o podoabă,
De vânt furată,
Fină și suavă.

Ridic mâna, îl lipesc,
Pe fața-mi ce dorea să-i simtă
Căldura a tot ce-i lumesc,
Dar, el strengarul mi-o sarută.

Mirată îl privesc din nou...
Un fulg micuț stătea la mine-n palmă,
Să închid mâna...
-Dacă îl strivesc?
El, îmi zâmbește,eu, firesc,
Îl bag în sân...
Dorința îi șoptesc.

Anotimpuri

Autor: Livia Bătăiosu

Zâmbește când cireșul înflorește,
Floarea lui e pentru tine
Și aroma care îti șoptește...
Culege-mă , întinde mâna către mine.

Râzi când soarele se joacă,
În părul tău ce flutură în vânt,
Cu raza lui lumina te îmbracă...
Lasă-mă să-ți fiu veșmânt.

Melancolic fii când toamna se ițește,
În floarea veștedă ascultă dorul,
Cum picură în roua zorilor, trăiește...
Ascultă-mă în șoapta frunzelor.

Surâde iernii care-ți dăruiește,
Fulgi de nea si stele care-ți pun cunună,
Omătul rece ce cald îți vorbește...
Găsește-mă în picătura ce-a rămas în urmă.

Glasul ploii

Autor :Livia Bătăiosu

Greoi și trist e glasul ploii,
Ce-mbracă zarea-n pături dese,
Iz rânced se ridică din noroiuri,
Tristețe multă-n picuri țese.

Priviri pierdute după geamuri,
Privesc tăcute printre falduri,
Dar, nu văd ploaia ci trecuturi
Ce le apasă....grele gânduri.

Pomi amorțiți cu brațele lăsate,
Ce-s dezbrăcați de frunze sub greutatea ploii,
Parcă-s stafii în piatră prefăcute,
Stau nemișcați sub vremuri pământii.

Păsări zgribulite , stins, se-aud în cuiburi,
Cuprinse de tristețea grea a ploii,
Monotonie, somn, se scurg din ceruri,
Trezind doar...neînțelese gânduri...

Sărut și lacrimă

Autor: Livia Bătăiosu

Acum nu pot decât în lacrimi să te scald,
Dor, ce m-ai cuprins cu totul,
În săruturi mâine am să te am.
Sărut si lacrimă așa va fi-nceputul.

Îmbrățișați vom stinge dorul,
Într-un sărut etern, înviorat,
De lacrima ce ieri a aprins focul
Inimilor noastre, dorință și păcat.

Și-am plânge poate amândoi,
Tot ce-am iubit și am pierdut,
Ori , ne vom pierde in săruturi moi,
Lăsând în lacrimi dor nemărginit.