Plămadă

autor: Livia Batăiosu

Te-am plămădit din vis și neguri,
Sub al meu creștet pernă te-am făcut,
Să-mi sorbi în noapte râuri-picuri,
Ce curg din ochi-mi care te-au dorit.

Și-adorm , așa, visând la tine,
Plămadă a gândului, nălucă!
Spunându-mi că ți-e dor și că ți-e bine.
Tresar , când, noaptea e pe ducă...

Și te frământ cu mâna-nfometată,
Cu mângâieri pierdute în suspine,
Gândind la forma de-altadată,

Întregului ce astăzi zace-n mine.

Te-am plămădit în trupul meu,
Luând bucăți din suflet și din tine.
Nălucă, azi, ca tine sunt și eu,
Sunt o plămadă a-ntregului de mâine.

Răsari Lună

Autor:Livia Bătăiosu

Luna este patroana mea,sunt lunatică.

Răsari Lună înc-o noapte

Și îndrumă visul către mine,
Că lacrimi am pe dese pleoape,
În somnul care nu mai vine.

Cuprinde-mă în trupul tău
Și fă-mă una cu pământul,
Să luminez asupra lui si eu,
Că nu-mi ascultă lacrima...nici gândul.

Sau fă-mă stea să pot cădea,
În hăul nopții, noapte-n care,
Mă lupt din greu cu crucea mea,
Mă zbat în dor și n-am scăpare.

Răsari Lună înc-o noapte,
Să-mi văd Luceafărul râzând.
Apoi putea-voi către moarte,
Să mă îndrept încet...zâmbind.

Un ceas de răgaz

autor.Livia Bătăiosu


De tunet și fulger strivită mă las,
Rănită adulmec un ceas de răgaz,
Aș vrea să mă mișc dar prinsa de pas,
Înlemnesc, îngrozită de zgomotul-glas.

Pironita-mi privire ar da să plângă,
Sub greul suspin ce s-a iscat,
Dintr-un suflet plăpând și o inima blândă,
Ce-acuma zace, ca lemnul uscat.

Urechile-mi surde îmi stau ciulite,
Să prindă doar boarea ce le-alina,
Însă, surzite de otrava-n cuvinte'
Astupate rămân de furtuna cea grea.

Întind o mână , dar, cade amortită,
Lovită de-un zid fără de viată,
Nu-i nimeni acolo si cade ciunțită
Într-un țipăt pribeag, fără sperantă.

Pe creștet lumina se joacă în umbre.
Plec capul si plâng, pierdutul izvor,
Ce-n lacrimi-durere mă scapă de tăcere.
Sunt singură-n vise, pierdută în nor.

De trăsnet și fulger strivită mă las,
Rănită adulmec un ceas, de răgaz.

Durerea dorului

Autor:Livia Bătăiosu

Mă dor clipele de dor,
Ce se așează peste mine,
Ele mă țin , nu pot să zbor,

Pe colțul Lunii , către tine.

Mă dor secundele de dor,
Ce sapă-n trupu-mi obosit,
Nu pot să zbor și nici să mor,
Trăiesc doar,pentru că nu am murit.

Mă dor si nopțile de dor,
Ce mă lovesc cu vise fară vise,
Mă-nalț ușor să prind un nor,
Dar cad, brutal, la porți închise.


Mă dori și tu, mă dori cu dor,
Ce s-a născut fără să-ntrebe,
Te dor si eu, te dor cu dor
Și suferim, în nopți, tăcere.

Răsuci-va oare...

autor:Livia Bătăiosu

Răsuci-va oare vântul,
Dorul ca pe-un fir de iarbă,
Să îl culce la pământul
Lacrima ce stă s-o soarbă?

Despica-va el durerea,
Ca un trăsnet ceru-n seară,
Omorâ-va el iubirea,
Ce îmi plânge-n noapte iară?

Răsuci-va oare vântul,
Gândul plin de mătrăgună,
Să-l împrăștie-n pământul,
Care așteaptă a mea făptură?

Ar putea să îmi aline,
Sufletul ce-mi e-n furtună,
Să-mi șoptească, să-mi adie
Un cuvânt de, Noapte bună?

Plânset de nebuni

autor :Livia Bătăiosu

Se agață de cer asfințitul,
Strivind soarele la orizont,
Câmpul sângerează-n înfloritul,
Cer al nopții, negru diamant.

Murmur, zumzăit de gânduri,
Prinse-n colțul roșu al lunii,
Rătăcesc ducând pe drumuri,
Poticnind, oftând, nebunii.

Ei adorm gândind la cele,
Ce aninate au rămas,
Legănate-n colț de stele,
Fără sa le fi atins.

Dimineața apoi se naște
Peste cerul alb de nori,
Alungând murmur de gânduri,
Stergând plânset de nebuni.

Golul ierbii

Autor:Livia Bătăiosu

Rezemată stau, privesc,
În adâncul gol al ierbii,
Ce se scurge nelumesc,
Către ochiul pal al Lunii.

Văd desenul unui vis,
Ce se cațără spre mine,
Ca licoarea de cais,
Amintindu-mi azi, de tine.


Tot din iarba încolțită,
Care fuge spre niciunde,
Se ridică , crud si animă,
Dorul care mă inundă.


Printre pietre și nisip,
Colț de iarbă înverzit,
Zace visul împietrit
Eu, privesc gândind...nimic.


Golul ierbii încolțește,
Îmbrăcându-mă în verde,
Sufletul meu odihnește,
Lângă tine și se pierde,
Pe maidanul vieții mele
Unde sunt si ești un vis,
Nelumesc, deși...atins.