Un ceas de răgaz

autor.Livia Bătăiosu


De tunet și fulger strivită mă las,
Rănită adulmec un ceas de răgaz,
Aș vrea să mă mișc dar prinsa de pas,
Înlemnesc, îngrozită de zgomotul-glas.

Pironita-mi privire ar da să plângă,
Sub greul suspin ce s-a iscat,
Dintr-un suflet plăpând și o inima blândă,
Ce-acuma zace, ca lemnul uscat.

Urechile-mi surde îmi stau ciulite,
Să prindă doar boarea ce le-alina,
Însă, surzite de otrava-n cuvinte'
Astupate rămân de furtuna cea grea.

Întind o mână , dar, cade amortită,
Lovită de-un zid fără de viată,
Nu-i nimeni acolo si cade ciunțită
Într-un țipăt pribeag, fără sperantă.

Pe creștet lumina se joacă în umbre.
Plec capul si plâng, pierdutul izvor,
Ce-n lacrimi-durere mă scapă de tăcere.
Sunt singură-n vise, pierdută în nor.

De trăsnet și fulger strivită mă las,
Rănită adulmec un ceas, de răgaz.