Răsari Lună

Autor:Livia Bătăiosu

Luna este patroana mea,sunt lunatică.

Răsari Lună înc-o noapte

Și îndrumă visul către mine,
Că lacrimi am pe dese pleoape,
În somnul care nu mai vine.

Cuprinde-mă în trupul tău
Și fă-mă una cu pământul,
Să luminez asupra lui si eu,
Că nu-mi ascultă lacrima...nici gândul.

Sau fă-mă stea să pot cădea,
În hăul nopții, noapte-n care,
Mă lupt din greu cu crucea mea,
Mă zbat în dor și n-am scăpare.

Răsari Lună înc-o noapte,
Să-mi văd Luceafărul râzând.
Apoi putea-voi către moarte,
Să mă îndrept încet...zâmbind.

Lună sângerie

Autor:Livia Bătăiosu

În seara asta Luna,
Pe cer e sângerie.
Ce s-a-ntâmplat din nou?
Ce ar putea să fie?

Cumva soarele iară,
Nu i-a dat răspuns?
Căci amândoi pe seară,
Erau către apus.

Luna-i suferindă.
Ca un ochi arată,
Care plânge-ntr-una,
Dragostea pierdută.

Stă chircită-n cer,
Fără măreție.
Mistuită-n dor,
De a sa iubire.

Lacrimile-i cad,
Pe florile nopții,
Se prefac în roua,
Rece a dimineții.

Luna mă privește

Autor:Livia Bătăiosu

Luna-mi intră pe fereastră,
Frumoasa cerului Crăiasă,
Învelită-n noaptea deasă,
Printre nori încet se furișează.

În salba stelelor împodobită
Pașește-n puf de nor ceresc,
Pe fața-i palidă și tristă
Minunea lumii o citesc.

Un norișor ce-n treacăt o umbrește
Este străpuns de razele-i fugare,
Pentru o vreme lumina-i rătăcește,
Prin norul destramat de blânde raze.

Luceafărul ce-n veac o insoțește,
Îsi pleacă fruntea de paj credincios,
Lumina lui în fața ei păleste,
În noapte când pășește cu pasul ei regesc.

Luna-mi luminează chipul.
Înmărmurită stau și o privesc,
Cuprinsă sunt de vraja ce-mi alungă somnul.
Luna mă privește cu ochiul ei ceresc.

Luna

Autor:Livia Bătăiosu

Crăiasă a cerului și-a nopții,
Ce n-ai pereche în calea vieții.
Stai tristă în singurătate,
Căci de iubire nu ai parte.

Destinul cel ironic a făcut,
Să-ți ia iubitul cel dorit.
Să-ți plângi iubirea nopțile
Și să-l aștepți cu zilele.

Când luminezi îndrăgostiții
Și vezi sărutul lor sub clar de Lună,
Îți lacrimează-n taină ochii,
Iar inima cu dor suspină.

Răceala ta din suferintă
Și lacrimi multe s-a născut,
Iar soarele în neputință,
I-aprins de dorul din trecut.

Mireasă ești fără de mire,
Cu fruntea-naltă și-ncruntată,
Aștepți să vină a ta iubire,
Aștepți cu dor, înfrigurată.

Frumoasa nopții

Autor:Livia Bătăiosu

Pe a lacului sprânceană,
Șade Luna diafană,
Oglindindu-și blând pe ape,
Tinerețea-i fără moarte.

Fața-și scaldă-n apa cristalină,
Cu ochii de mărgean aprins,
Cu fața-i rece și senină,
Misterioasă trece-n lumi de vis.

Se dăruiește-n întregime,
Lacului ce o-nvăluie în unde,
Alunecând pe val sfioasă,
Pășind pe pânza de mătase.

Și se dezmiardă printre picuri,
Ce strălucesc în păru-i inelat.
Lacul îi cuprinde în alinturi,
Trupu-i alb de diamant.

Frumoasa nopții luminează,
În lacul ce de veci o venerează,
Lăsând din blânda ei lumină,
Când fața-și scaldă-n apa cristalină.

Fata lunii

Autor: Livia Bătăiosu

Cu pielea albă, fragedă faptură,
E fata lunii neatinsă-n zi,
De-a soarelui lumină și caldură,
Întinsă stă privind la miazazi.

Prin camera obscură raza lunii trece
Și curge pe-al ei trup firav și voluptos,
Pe sânii feciorelnici ca marmura cea rece,
Pe chipul ei de înger cu zambet luminos.

Lumina lunii trece din ochii ei albaștrii,
Spre buzele cărnoase apoi coboară alene,
Pe gât, pe umeri și ii pune aștrii
În părul ei bălai, bogat plin de inele.

Pe coapsa-i de zeiță, o rază rătăcită,
În râuri de luminâ alintă pielea fină,
Înmărmurită stă, în gânduri e pierdută,
Dorința se citește pe fața ei divină.

Pe lună ea o roagă iubitul să-i aducă,
Pe rază să-i arate calea înspre ea.
Iubirea ei, steluța duios să i-o șoptească
Și toate la un loc să fie lângă ea.

În serile cu lună, fata lunii trece.
Înconjurați de raze și de lumina rece,
Cu al ei iubit de mână,
Se plimbă liniștiți. Acum sunt împreună.

Și-mi zboară gândul..

Autor: Livia Bătăiosu

Și-mi zboară gândul și privirea,
Spre ceru-mpodobit cu stele,
Întruchipată-i luna în iubiri eterne,
Ce duce-n raze fericirea.

Fecioara nopții-și plimba dorul,
Îmbrățișând stele și luceferi
Și-mi zboară gândul la amorul
Ce-i ocrotit de sori și îngeri.

Trupu-i feciorelnic pășește peste nori,
Cu gândul la iubirea ei din zori
Și-mi zboara gândul la îmbrățișarea
Din răsărit când, soarele îi va simți privirea.

În Făt-Frumos el va apare-n dimineață,
În îmbrățișări eterne se vor contopi,
Luna-și va așterne pe-a ei rece față ,
Căldura și iubirea ce-o vor ocroti.

Și-mi zboara gândul către soare,
Ce ferice va apare în curând,
Știind că luna încă are
Dorulși iubirea, către el crescând.

Tu, Lună!

Autor : Livia Bătăiosu

Tu, Lună, ce aduci alinare,
Sufletelor rătăcite în dureri nespuse,
Tu, Protectoare a inimilor care,
Sunt iubite și apoi rănite,
Aruncă-ți palida privire,
O clipă doar, spre mine.

Tu, Lună ce aștepți de veacuri,
Soarele să te cuprindă,
Aștepți cu dragoste și lacrimi
Iubirea ta divină,
Învață-mă să trec prin chinuri
Și roagă-mi dragostea să vină.

Tu, Lună, ce cunoști atâtea taine,
Alină-mi sufletul cu un sărut
Și de e scris să n-am iubire
Prefă-mă-n umbră sau în lut,
Alină-mi pleoapa care plânge
Și dorul care inima îmi frânge.

Tu, Lună, daruiește-mi din tăcerea ta
Și-n roua dimineții stinge-mi lacrima,
Sărută-mi gura cu lumină
Din trupul tău și mă-nsenină,
Privește-mă adânc în ochi,
O clipă doar, apoi să uit.