Rânjetul tăcerii

Autor: Livia Bătăiosu


Ascultă! E țipătul singuratații mele,
Ce vrea să sfarme a trupului tăcere,
Ce înconjoară totu-n decădere,
Cu rânjetu-i hidos plin de plăcere.

O voce caldă se aude-n depărtare,
Vrând să mă smulgă parcă din recea încleștare,
Cu moliciune-mi spune:*Sunt cu tine,
Însă, privesc...*Nu-i nimeni langă mine.


Mă zbat să scap din brațele-i cu gheare,
Alerg spre vocea caldă a cărei chemare,
Mă-mbie s-o-nsoțesc și s-o-mbrățișez.
Nu pot să o ajung, nu pot să o urmez.

Împietrită sunt, țipătul îmi seacă,
Tăcerea mă simte, fața și-o arată,
A stins glasul blând ce mi-a pătruns în suflet
Și-a rămas tăcerea cu hidosu-i rânjet.