Autor: Livia Bătăiosu
Din geana zorilor am rupt o stea,
Înlăcrimată-n rouă de tristețea nopții,
O țin în palmă, e surata mea,
Ce-mi este călăuză pe drumul greu al vieții.
Vesmântul cerului de neagră catifea,
Îl impărțim când visul mă cuprinde,
Mă văd zburând, mă văd o stea,
Dar, făr' de lacrimi suferinde.
Nu-s singură, nici trista si nici abătută,
Când lacu-mi cântă clipocind,
Când licuricii mă încântă
Cu dansul lor zburdalnic, chicotind.
Pășesc pe vânt, mă legăn pe luceferi,
Mătasea norilor mi-o fac culcuș,
Ori spumeg marea, ori opresc,
Valul uriasș din al său urcuș.
Lucesc în păru-mi picuri albi de rouă,
Cuprinsă-n salba stelelor, cunună,
Zâmbesc când mândra Lună Nouă,
Îmi stă alaturi ținându-mă de mână...
Din geana nopții am rupt visul,
Ce dăinuie până în zori,
Când soarele m-aruncă în abisul,
Zilelor pustii si tristelor cântări....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu