Din geana zorilor

Autor: Livia Bătăiosu

Din geana zorilor am rupt o stea,
Înlăcrimată-n rouă de tristețea nopții,
O țin în palmă, e surata mea,
Ce-mi este călăuză pe drumul greu al vieții.

Vesmântul cerului de neagră catifea,
Îl impărțim când visul mă cuprinde,
Mă văd zburând, mă văd o stea,
Dar, făr' de lacrimi suferinde.

Nu-s singură, nici trista si nici abătută,
Când lacu-mi cântă clipocind,
Când licuricii mă încântă
Cu dansul lor zburdalnic, chicotind.

Pășesc pe vânt, mă legăn pe luceferi,
Mătasea norilor mi-o fac culcuș,
Ori spumeg marea, ori opresc,
Valul uriasș din al său urcuș.

Lucesc în păru-mi picuri albi de rouă,
Cuprinsă-n salba stelelor, cunună,
Zâmbesc când mândra Lună Nouă,
Îmi stă alaturi ținându-mă de mână...

Din geana nopții am rupt visul,
Ce dăinuie până în zori,
Când soarele m-aruncă în abisul,
Zilelor pustii si tristelor cântări....

Jocul lacrimii

Autor: Livia Bătăiosu

Îți joacă lacrima-n priviri,
Când îți vorbesc de mine,
De parca-r răsări din amintiri,
Atunci când, ieri , eram cu tine.

O alta-mi joacă pe obraz,
Hrănind crisparea , suferința,
Luând nuanța de topaz,
Uitând de pace si dorință.

În joacă lacrima ucide dorul,
Îneacă atâtea ne-mpliniri,
Atâtea vise care trec hotarul,
Ce  sunt ucise-n lacrimi ...in uitări.

Doar jocul viu ce se strecoară,
Prin linii fine sau adânci,
Pe buze arde si-n fioară,
Trezind, o amintire...de atunci.

Steaua nopții mele

autor: Livia Bătăiosu

Străluce steaua-n care pașii tăi,
Urmă și-au lăsat și încă te zăresc,
Pulberea lăsată-n urma ei
Mă-nvăluie, spre vis pășesc...

În vis, tu, mi-ai lăsat speranța,
Că noaptea se va destrăma,
Și va rămâne doar romanța,
Iubirii noastre născuta pe o stea.

În chip de stea, luceafăr fără moarte,
M-ademenești cu veșnicia printre stele,
Eu, te urmez adânc în noapte,
Cuprinsă-n doruri mari și grele.

Steaua nopții mele o privesc,
Ce ți-a dat născare chip ceresc.
Înfrigurată, plâng, cerșesc ,

Să-ți văd din nou surâsul îngeresc.

Picuri...

autor:Livia Bătăiosu

Picuri roșiatici izvorăsc din mâna-mi,
Ce cu sete apucase fulger sângeriu,
Vârtej de foc ardea deasupră-mi,
Și am lovit al vieții negru râu.

Picuri rubinii născuți din al meu trup,
Martori ai durerii ce azi m-au năpădit,
Ca lava din străfunduri adunată-n munte,
Lovind tăcerea, durerea s-o înfrunte.

Picuri cristalini rostogoliți pe pleoape,
Curați ca inima ce te doreste.
Te cheamă, suflet de departe,
Întinde mâna și oprește,
Izvorul nesecat de lacrimi.