Autor:Livia Bătăiosu
Unei dorințe, unui vis,
Care mă ține încă-n nada,
Eternului destin nescris.
În frământări mă las purtată,
Spre cerul încă albăstrui,
De aștri , eu, mă las curtată,
Că alt luceafăr pe cer nu-i.
Zâmbesc amar și cu tristețe,
Șoptesc plămadei unui vis,
Că nu sunt tristă, am doar fețe
Ale destinului nescris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu