Răsuci-va oare...

autor:Livia Bătăiosu

Răsuci-va oare vântul,
Dorul ca pe-un fir de iarbă,
Să îl culce la pământul
Lacrima ce stă s-o soarbă?

Despica-va el durerea,
Ca un trăsnet ceru-n seară,
Omorâ-va el iubirea,
Ce îmi plânge-n noapte iară?

Răsuci-va oare vântul,
Gândul plin de mătrăgună,
Să-l împrăștie-n pământul,
Care așteaptă a mea făptură?

Ar putea să îmi aline,
Sufletul ce-mi e-n furtună,
Să-mi șoptească, să-mi adie
Un cuvânt de, Noapte bună?

Plânset de nebuni

autor :Livia Bătăiosu

Se agață de cer asfințitul,
Strivind soarele la orizont,
Câmpul sângerează-n înfloritul,
Cer al nopții, negru diamant.

Murmur, zumzăit de gânduri,
Prinse-n colțul roșu al lunii,
Rătăcesc ducând pe drumuri,
Poticnind, oftând, nebunii.

Ei adorm gândind la cele,
Ce aninate au rămas,
Legănate-n colț de stele,
Fără sa le fi atins.

Dimineața apoi se naște
Peste cerul alb de nori,
Alungând murmur de gânduri,
Stergând plânset de nebuni.

Golul ierbii

Autor:Livia Bătăiosu

Rezemată stau, privesc,
În adâncul gol al ierbii,
Ce se scurge nelumesc,
Către ochiul pal al Lunii.

Văd desenul unui vis,
Ce se cațăra spre mine,
Ca licoarea de cais,
Amintindu-mi azi, de tine.


Tot din iarba încolțită,
Care fuge spre niciunde,
Se ridică , crud si animă,
Dorul care mă inundă.


Printre pietre și nisip,
Colț de iarbă înverzit,
Zace visul împietrit
Eu, privesc gândind...nimic.


Golul ierbii încolțește,
Îmbrăcându-mă în verde,
Sufletul meu odihnește,
Lângă tine și se pierde,
Pe maidanul vieții mele
Unde sunt si ești un vis,
Nelumesc, deși...atins.