Furie

Autor:Livia Bătăiosu

Cerul se sparge de țipăt și urlet.
Demonii ies, se zbat cu furie.
Sfâșie zarea cu al lor răget,
Teroare și răcnet vin peste tine.

Sfarmă lumina cu fierbinți răsuflări,
Trăsnet prelung aruncă-n chemări.
Tunet și fulger desfac pământul,
Te aruncă-n hăuri numai cu gândul.

Vorbe tăioase și încâlcite
Te asurzesc, nu pot fi deslușite.
Sulițe reci adânc înfipte,
Cu mii de brațe în piept aruncate.

Fețe livide, spumegând de furie,
Cu rânjet meschin plin de mânie.
Ploaie de foc aruncă spre tine,
Ce te scaldă în flăcări în întregime.

Ochi înroșiți ieșiți din orbite,
Ce-ți spintecă carnea dintr-o privire,
Te prind în gheare și îți străpung,
Inima caldă până-n adânc.

Turbare ce-și spală boala în spaimă,
În spaima celor mai neputincioși.
Furia-i oarbă și mult prea bolnavă,
Pentru cei născuți a fi furioși.

Suflet fără suflet

Autor: Livia Bătăiosu

Tu, te hrănești cu lacrimi
Suflet diabolic.
Durerea mea te-ngrașă
Ș-apoi spui că-ți pasă?

Te-a cuprins remușcarea?
În ale tale gânduri,
Lumina nu pătrunde.
Rămâi întunecat!

Ori poate este milă?
Eu mila n-o suport!
Nu cred că ești capabil,
De nobil sentiment.

Ce spui? Recunoștință?
As râde de-aș putea.
E atâta nesimțire,
Acum în vocea ta.

Vorbești despre iubire?
Iubirea n-o cunoști.
Există pentru tine,
În basme si povești.

Cândva veți plăti

Autor : Livia Bătăiosu

Candva veți plăti răul adus.
Nu veti putea fugi sau scăpa.
Veți da socoteală Celui de sus,
El vă privește, nu va uita.

Nu veți scăpa de mâna dreptății,
Nu veți scăpa fără de vină.
Veți îndura păcatele vieții,
Veți fi judecați de legea divină.

Un suflet zdrobit vă va urmări.
O inima frantă va va copleși.
Un copil chinuit vă va zdruncina.
O mamă în lacrimi vă va blestema.

Legi nescrise vă vor supune.
Disperării socoteală veți da.
Veți plânge amarnic cu multă durere,
La fel ca durerea pricinuita de ea.

În tărână veți plânge îngenunchiați.
Veți cere iertare celor loviți,
De rautatea ce vă stăpânește
Și nu veți ști ce vă lovește.

Ura și răutatea

Autor: Livia Bătăiosu

Voi două! Negre sentimente,
Ce cu durere vă hrăniți.
Pe cei buni cu răutate,
Îi loviți, îi hărțuiți.

Două surori ce mână-n mână,
Distrugeți vieți și înrobiți,
Suflete-n lacrimi ce se alină.
Vă bucurați și străluciți.

Pe chipuri blânde lăsați riduri,
Pe ochi voioși umbre lăsați.
Pe tot mai mulți în negre gânduri,
În disperare-i aruncați.

Întunecați minți luminate
Și cel mai bun ajunge rău.
Se luptă fratele cu frate,
Sunt fericiți când își fac rău.

Pe mame le orbiți cu urâciune,
Copiii sa-și urască le-nvățați,
Iar pe copii în loc de gânduri bune,
Cu răutate și cu ură-i înzestrați.

Cu dulce-a voastră ademenire,
Războaie, crime provocați.
C-o falsă , dulce fericire,
Inimi curate sfâșiați.

Ați vrea să stăpâniți pământul,
Dar asta nu se va-ntampla,
Căci omul bun numai cu gândul,
Vă va strivi, vă va-ngropa.


$