Lacrimile timpului

Lacrimile timpului șterg urma pașilor tăi
Și lasă infinitul să-nflorească,
Din umezeala secundelor ochilor mei,
Ce nu-ndrăznesc să mai clipească.

Pe tâmple ce dor se cațără timpul,
Să-ngroape adevărul ce-mi scutură trupul,
Lăsând infinitul să zacă în mine,
Să-ngroape trecutul, să-ngroape un...TINE.

Timpul în lacrimi joacă si zburdă,
Pe ochi-mi lăsând o caldă cenusă,
Din sufletu-mi ars, din inima-mi plânsă,
În brațele lui mă las azi, sedusă.


O lacrima caldă a timpului sunt,
Ce șterge urma pașilor tăi,
Pășesc pe cărări, alerg pe alei,
Sunt infinit, iar tu, urma pașilor mei.

Mai stai...

Autor: Livia Bătaiosu


Mai stai să mai strivim o clipă,
Cu trupurile noastre încordate,
Să o strivim până ce pică,
În lacrimi si frânturi, necontrolate.

În palme umede să strângem timpul,
În palme ce se-mpreunează tresărind,
Sa strivim clipa, grea ca plumbul,
Ce-n inimă de atâta vreme îl simțim.

O clipă sa strivim în gene coplesite,
De lacrimi, dor si rugăminți,
O clipă care roade ca un cari în lemne putrezite,
Mai stai, oprește timpul in clipele fierbinți.