Se scurge cerul..

Autor: Livia Bătăiosu

Mi se scurge cerul printre degete
Și fulgere-mi coboară către ochi,
Mă risipesc în luna care geme,
În tunet mor si-apoi mă-ntorc.

Mă-ntorc in firele de iarbă,
Ce-mi șerpuiesc pe trupu-mi vlăguit
Și plâng...în friguri care îmi răstoarnă
Tot cerul peste mine, însă, tac.

Tac, căci vorbele-mi sunt goale
Și nu aș ști să spun decât atât:
*Mi-e dor*, cuvinte grele, arzătoare
Ce-n flăcări cerul mi l-au aruncat.

Îl țin în mâini, nisip fierbinte
Ori lavă ce va deveni doar, praf.
Eu, stau, privesc, ascult cuminte,
Cum mi se scurge cerul...tac.

Două pete

Autor:Livia Bătăiosu

Timpul dintre noi se dilată
Și ne strivește,
Transformându-ne in două pete
Lățite pe zidul asteptării,
Doi poli ce caută cu disperare
O potecă spre un punct
Unde timpul se comprimă,
Dispare, strivit de dorința revederii.

Dorintă cu trup de liană
Ce se unduie
Între cele două puncte,
Nepasându-i de timp, șerpuiește,
Biciuind două suflete sufocate
De greutatea timpului,
De lipsa lui,
Doi poli ce-și doresc aceeași lună,
Același soare și același cer.

Două pete, același vis:
Abisul să-l înfrunte ținându-se de mână,
Fără să le pese că timpul
Se dilată...se comprimă...