Frânturi..

Autor: Livia Bătăiosu

Când m-ai zărit pe stradă ai fost încântat,
De apariția mea ce emana nonșalanță, mister..
M-ai luat de mâna pentru totdeauna sau pentru mereu.
Ai început să mă desfaci bucată cu bucată,
Din curiozitate, din plictiseală poate...
Sau poate că perfecțiunea pe care ai vazut-o era imperfectă.
Am oftat dar te-am lăsat să mă refaci după cum îți dicta
Nevoia sau poate setea de schimbare.
Acum aveam un ochi în talpă,
Plângeam la fiecare poticnire care-mi întuneca geana,
Mâinile imi ieșeau din coapse încercând să facă un pas,
În palmele amorțite era scrisă istoria drumurilor,
Urechea îmi era în coate,surdă,de la atâtea îmbrânceli.
Buzele îmi sângerau în strânsoarea tâmplelor,
Picuri albaștri se alergau pe sâni-mi sprijiniți de umeri.
M-am privit în oglindă,
Eram tot eu dar sub altă formă,
Încercam să mă descopăr
Și atunci...
Atunci mi s-a făcut poftă să te îmbrățișez.
M-am trezit.
Îmi era dor de mine...