Autor:Livia Bătăiosu
Luna este patroana mea,sunt lunatică.
Și îndrumă visul către mine,
Că lacrimi am pe dese pleoape,
În somnul care nu mai vine.
Cuprinde-mă în trupul tău
Și fă-mă una cu pământul,
Să luminez asupra lui si eu,
Că nu-mi ascultă lacrima...nici gândul.
Sau fă-mă stea să pot cădea,
În hăul nopții, noapte-n care,
Mă lupt din greu cu crucea mea,
Mă zbat în dor și n-am scăpare.
Răsari Lună înc-o noapte,
Să-mi văd Luceafărul râzând.
Apoi putea-voi către moarte,
Să mă îndrept încet...zâmbind.
Că lacrimi am pe dese pleoape,
În somnul care nu mai vine.
Cuprinde-mă în trupul tău
Și fă-mă una cu pământul,
Să luminez asupra lui si eu,
Că nu-mi ascultă lacrima...nici gândul.
Sau fă-mă stea să pot cădea,
În hăul nopții, noapte-n care,
Mă lupt din greu cu crucea mea,
Mă zbat în dor și n-am scăpare.
Răsari Lună înc-o noapte,
Să-mi văd Luceafărul râzând.
Apoi putea-voi către moarte,
Să mă îndrept încet...zâmbind.
